De când omul s-a despărţit de Dumnezeu, în Rai – îmi vine să zic: de când „a divorţat” de Făcătorul lui – omul deci, rămânând fără de Dumnezeu – nu a încetat să-şi caute Dumnezeul pierdut şi să-şi caute adevărata sa fiinţa pe care nu şi-o închegase încă. Fiindcă Adam, ca să devină ce trebuia să devină, ar fi trebuit să urmeze o cale pe care Dumnezeu, Făcătorul, avea să i-o dezvăluie.
De la căderea lui Adam lumea încetul cu încetul se tot depărteză de Dumnezeu. Ajunsese până acolo că nu mai era aproape nimeni cu care Dumnezeu să ţină un dealog. Şi putem crede că, dacă Dumnezeu nu găsea la acel moment pe Noe, omenirea ar fi sfârşit cu totul, dar slavă Lui că sa găsit un Noe.
Dar nici potopul nu ia prea speriat pe oameni şi nici nu ia apropiat cumva de Dumnezeu. Căci după Potop, vedem în Scriptură – primele cărţi şi Cartea Judecătorilor – cum omul se sălbăticise şi se depărtase din nou de Dumnezeu.
Chiar dacă omul se depărtase de Stăpânul şi Creatorul său, totuşi omul rămâne a fi „chipul şi asemanarea lui Dumnezeu”. Şi-acest chip strigă către ale sale; dacă vreţi, în termeni politici moderni, „îşi caută drepturile”. Acest chip al lui Dumnezeu din om, de-a lungul istoriei, îşi caută originea şi destinul.
Rezultatul acestei căutari este puzderia de religii care acoperă întregul pământ, de la cele mai primitive, până la cele mai subţiri, toate care conţin pe de-o parte un adânc de înţelepciune, care-l reprezintă pe om ca „chip al lui Dumnezeu” ce-şi caută originea şi destinul, iar pe de altă parte conţin tot felul de devieri ce reprezintă înrâurirea duhurilor necurate, prin care omul este subjugat viciilor şi pofelor păcătoase.
Fără îndoială că această căutare a omului de al găsi pe Dumnezeu nu este tocmai uşoară. Iar în această tânjire şi – hai să zicem – nevoinţă a omului, Dumnezeu îl întâmpină pe „căutător”, în măsura în care omul este „accesibil” lui Dumnezeu, dacă găseşte Dumnezeu pe cineva cu care „să poată vorbi”. Că, în general, Dumnezeu „nu are cu cine vorbi” în lumea noastra. Toţi ne-am depărtat, toţi rătăcim, toţi, zice şi Sfântul Pavel, caută ale sale, şi nu ale lui Dumnezeu.
Părintele Rafael Noica
