Stimați părinți și iubiți copilași,
An de an, ni se aduce aminte că pe 1 iunie este Ziua Internațională a Copiilor. Nimic mai frumos și îmbucurător pentru copii. Căci cei maturi și în deosebi părinții în această zi încearcă, fiecare după putință, să-și onoreze „obligațiunile” sau mai degrabă, să-și arate dragostea și grija față de copii, prin felurite gesturi, fie procurarea unor dulciuri, fie că îi duc la cinema, fie îi duc în parcuri de distracție, etc., etc..
Omenește vorbind și social analizând nu-i nimic rău în asta. Chiar din contra, e ceva firesc și necesar. Doar că dacă privim lucrurile și din alt punct de vedere, mai e ceva de adăugat, care chiar e foarte necesar, util și importat. Adică e nevoie să înțelegem și să conștientizăm (măcar de ziua copiilor, deși ar fi trebuit în fiecare zi), că tinerele odrasle, iubiții noștri copilași au și suflet, nu doar trup și se cuvine să le oferim și ceva de natură spirituală și duhovnicească, nu doar morală.
Și ca să nu creadă cineva că prin acest material scris, apostrofez pe cineva sau aduc injurii la adresa unor părinți, vreau să spun tuturor că Ziua Internațională a Copiilor ne dă dreptul să cugetăm și asupra unor aspecte spirituale vizavi de copiii fiecăruia dintre noi. Și în virtutea acestei mențiuni, ne vom strădui, ca să desprindem din textele biblice și scrierile Sfinților Părinți, câteva sfaturi și învățături cu privire la educarea corectă a copiilor. Căci scriitorul creștin contemporan, Ioan Alexandru, în duhul Sfinților Părinți, spunea: „Oferiți-le copiilor mai întâi educație bună și corectă și apoi bomboane și distracție”.
Bisericii, ca și tuturor instituțiilor pedagogice, i-a revenit dintotdeauna sarcina să vegheze la căpătâiul creșterii și educării corecte a copilului. Desigur că cel mai potrivit și mai firesc loc pentru educarea copiilor este și așa trebuie să fie, cum a și fost din toate timpurile – FAMILIA. Însă astăzi, în vitregia timpurilor pe care le trăim, când în foarte multe familii, unul sau chiar ambii părinți sunt plecați, iar copilul este văduvit de adevărata creștere și educare, bisericii, dar și al școlii deopotrivă, îi revine un rol major în privința acestui fapt foarte neglijat de mulți, dar important – educarea și creșterea corectă. Or, noi, Episcopia de Ungheni și Nisporeni, prin activități ale Sectoarele Eparhiale de profil, și prin publicarea materialelor scrise, se străduie să-și îndeplinească această misiune.
E uimitor faptul că Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, necătând la multitudinea problemelor arhipăstorești din vremea sa, în nenumărate rânduri, ori de câte ori avea ocazia și o cerea situația scria și vorbea despre educarea corectă a copiilor, argumentându-și această atitudine părintească prin aceea că „dacă toate ar porni corect și creștinește în viața omului, încă din vârsta copilăriei, răutățile în lume nu s-ar mai înmulți sau chiar nici nu ar mai exista”. De aceea acest mare sfânt al bisericii spunea stăruitor și repet și eu în același duh: „Vă rog din suflet să aveţi mare grijă de copiii voștri şi să căutaţi mântuirea sufletului lor”.
Cu siguranță că legat de educarea copiilor s-a scris volume întregi și cu siguranță se vor mai scrie multe cărți. Acum noi nu ne propunem să facem un tratat despre acest lucru. Nu că n-ar trebui, sau că nu am vrea, sau că nu am putea. Ci dorim acum măcar câteva sfaturi, care sperăm să fie pe înțelesul și la îndemâna tuturor de a le pune în practică. Pentru că dacă doar le aflăm și le auzim, fără a le pune în practică, nu au mare importanță. Căci cum ar fi dacă doar i-ai arăta copilului o cutie cu dulciuri sau i-ai procura o jucărie, fără ai i le da să se folosească de ele, cu siguranță că nu ar avea nici un farmec pentru el.
Pornind de la aceea că rugăciunea este, așa cum spune Sfântul Isac Sirul „aerul și temelia vieții duhovnicești, fără de care nimeni nu poate să fie viu spiritual și nu-și poate clădi casa sufletului”, trebuie să spune că e o datorie de căpătâi ca să-i învățăm pe copii, chiar de mici să se roage, cu rugăciuni specifice vârstei lor. Căci Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur spune: „Învață-l pe copil rugăciunea, iar rugăciunea îl va învăța și îl va ajuta să facă tot lucrul cel bun și frumos”. Mulți părinți neînțelegând rostul și importanța rugăciunii, cred că rugăciunea este și trebuie să fie o preocupare și o lucrarea doar a celor maturi.
Dar pe lângă faptul că trebuie să-i învățăm pe copii rugăciunea și fapta bună, mai întâi acestea trebuie să le facem noi, ca să aibă de unde să învețe. Or, până și pedagogia laică spune foarte clar: „Cea mai bună educație, cu cel mai bun impact și cu cel mai bun rezultat este educația cu exemplul proprie noastre vieți”. În privința acestei mențiuni putem și trebuie să urmăm exemplul Dreptului Iov, care, „fiindu-i teamă ca nu cumva copiii lui să păcătuiască fie şi cu cugetul, aducea jertfe şi se ruga mult pentru ei”.
Deopotrivă cu rugăciunea este important pentru copii din parte părinților și sfatul cel bun. Aici ne aducem aminte de un alt om sfânt din Vechiul Testament, Sf. Proroc David, care, înainte de a muri, l-a chemat lângă el pe fiul său, viitorul rege Solomon şi, în loc să-i lasă bogăţii, l-a povăţuit: „Fiul meu, dacă vei trăi întru evlavie, nicicând nu vei păţi nimic rău, toate îţi vor merge bine şi viaţa ta se va petrece în linişte. Însă dacă nu te vei face plăcut lui Dumnezeu şi vei fi lipsit de ajutorul Său, rangul tău împărătesc nu-ţi va folosi la nimic. Căci fără evlavie, şi bunurile pe care le ai le vei pierde, şi prin mari ruşini vei trece. Evlavia te va ajuta să dobândeşti şi cele care-ţi lipsesc” (III Regi 2, 1-4).
Dar câți din părinții de astăzi mai țin cont de aceste istorisiri biblice? Câți părinți astăzi se mai îngrijesc cu adevărat, mai întâi de sufletul copiilor și apoi de viața și viitorul copiilor. Câți părinți își sacrifică nu doar banii lor, dar și viața, muncind din răsputeri, pierzându-și sănătatea, doar ca să le facă copiilor un trai mai bun, luându-le telefoane scumpe, calculatoare sofisticate, pe la majorate le i-au deja și mașini, le oferă vacanțe de lux, le fac nunți pompoase le procură chiar și case, dar de cele spre mântuirea sufletului lor și al copiilor aproape că nici nu se mai gândesc. Le putem oferi și din aceste lucruri, dacă ne permite starea materială, dar mai întâi să le oferim credință în suflet. Căci și eu personal, în toți cei 25 de ani în care am îngrijit la Orfelinatul „Preafericitul Iosif” din Chișinău, aproape 2 mii de copii orfani sau din familii defavorizate, le procuram dulciuri, jucării, îi duceam în vacanțe, le ofeream momente de distracție. I-au dus la studii în străinătate. Le-am făcut unora chiar și nuntă. Într-un cuvânt nu le lipsea nimic din ceea ce înseamnă o copilărie fericită și îndestulată. Doar că înainte de toate acestea m-am străduit să le ofer credință, să-i învăț lucrurile cele sfinte, să le arăt importanța lucrurilor spirituale și duhovnicești, iar după aceasta desigur că le vorbeam și le ofeream, așa cum am menționat, și pe cele materiale. Căci Sf. Vasile cel Mare spune foarte răspicat: „Părinții care nu își educă corect copiii, neînvățându-i cele ale credinței, oferindu-le doar cele care îi duc spre pierzare, i-au născut și crescut doar pentru iad”. Or, cred că nimeni nu-și dorește ca fiul sau fiica, fie chiar și foarte năzbâtioasă și cu multe rele, să fie întemnițată pentru ani mulți sau chiar toată viață. Dar că sufletul copilului nostru poate să stea pe vecie în temnițele iadului, asta nu ne înfricoșează, nu ne sperie oare? Și atunci de ce stăm nepăsători în fața relelor care le fac ei?
Așadar, dragi părinți și iubiți copilași, bucurați-vă de clipele copilăriei, căci asta e tot un dar de la Dumnezeu, doar că să nu uitați nici pentru o clipă că după cum părinții nu-și doresc să aibă copii obraznici și neascultători, ori cât de mici ar fi ei, tot așa și Dumnezeu, care este „Tatăl nostru cel Ceresc”, vrea ca nimeni, până și copiii, să nu facă lucruri rele și păcătoase, căci faptele cele rele îl supără pe El.
Închei acest material, pe care îl scriu cu mult drag împletit cu o oarecare durere sufletească, în nădejdea faptului veți conștientiza importanța și folosul celor pe care din inimă, am încercat să le pun la inima Domniilor Voastre, atât a părinților, cât și a scumpilor copilași.
Totodată pe această cale, Vă asigur de prețuirea mea și de purtarea de grijă duhovnicească, cuprinzându-Vă pe toți spiritual în sfintele rugăciuni, pe care le înălțăm către Dumnezeu, ca să Vă dăruiască tuturor putere și ajutor de a înfăptui acele fapte care pe El să îl bucure, iar pe noi să ne folosească în cele spre mântuirea sufletului.
Cu grijă arhierească și dragoste părintească,
† PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
