Potrivit Sfintei Scripturi și învățăturii Sfinților Părinți, după trecerea din această viață pămîntească, sufletul omului are parte de-o judecată particulară, în urma căreia ajunge, ca răsplată pentru faptele sale, fie într-o stare de fericire sau de suferință, adică în rai sau în iad. Acei răposați, care în urma judecății particulare, au ajuns în locuri de chin și suferință, nu sunt sorți pentru totdeauna să stea în acele locuri. Tocmai de aceea în tradiția ortodoxă se întîlnesc rugăciuni și rânduieli pentru cei adormiți, deoarece Dumnezeu ne-a lăsat aceste posibilități, ca prin rugăciune și rânduieli bisericești să fie scoși din chinuri și suferință acele suflete, iar la Judecata Universală, de la sfârșitul omenirii sau și până atunci, ele să fie așezate la locuri de fericire și odihnă veșnică.
În mod particular ne punem ruga pentru cei răposați și putem face vreo faptă de milostenie pentru ei oricând, însă în comun, la biserică, au fost rânduite zile și slujbe speciale pentru ajutorarea celor trecuți din viața aceasta. Astfel avem pe parcursul anului liturgic sâmbete mari de pomenire a tuturor celor răposați, pentru care se săvârșește Liturghie și Panihidă.
Aceste zile de pomenire a tuturor răposaților nu sunt altceva decât vădirea grijii și a dragostei, ce o are și o poartă Dumnezeu prin Sfânta Biserică față de cei trecuți din viața aceasta. Întru cât s-a întâmplat ca mulți răposați, din anumite motive, nu au avut parte de slujba cuvenită la înmormântarea, slujbele din aceste sîmbete sunt și o împlinire a ceea ce trebuia să li se săvîrșească la ziua înmormântării.
Sf. Antonie cel Mare spunea: ,,Nimic nu ajută sufletul atît de mult ca rugăciunea și milostenia”. De aceea slujbele de pomenire a celor răposați sunt însoțite de fapte de milostenie, dându-se și ceva de pomană pentru sufletele lor.
Prin rânduiala tipiconală, pe parcursul anului liturgic avem 7 zile mari de pomenire a tuturor celor răposați în dreapta credință. Astfel avem Paștele Blajinilor, și 6 sâmbete morțești. Aceste sîmbete sunt: cea dinaintea duminicii Judecății de Apoi; cele din a 2-a, a 3-a și a 4-a săptămână a Postului Mare; cea dinaintea Duminicii Mari și cea dinaintea sfântului mare mucenic Dumitru. Înafară de sâmbetele din postul mare, celelalte 3 sâmbete au denumirea conform anotimpului în care sunt: moșii de iarnă, moși de vară și moși de toamnă. Adică se subînțelege pomenirea tuturor moșilor și strămoșilor.
Aceste sâmbete au fost rânduite cu o bună chibzuință având și o semnificație și o importanță duhovnicească. Astfel, la moși de iarnă îi pomenim pe ce răposați, în sâmbăta de dinaintea duminicii Judecății de Apoi, ca Dumnezeu să fie milostiv pentru rugăciunile și faptele de milostenie și celor răposați la Judecata de Apoi. În cele 3 sâmbete din Postul Mare, când ne pregătim sufletește de a ne bucura de lumina Învierii lui Hristos, le facem pomenire și celor răposați, ca Dumnezeu iertându-le păcatele, să aibă și ei parte de bucuria Învierii Domnului. Întrucât la slujba Duminicii Mari ne rugăm toți cu îngenunchere, ca să se reverse peste noi, că o mângâiere ,,Duhul Adevărului”, îi pomenim pe răposați în sâmbăta Duminicii Mari, cu nădejdea că Dumnezeu îi va mângâia duhovnicește cu mila Sa și pe ei, ușurându-le chinurile. La moși de toamnă, în duminica dinaintea sfântului mare mucenic Dumitru, îi pomenim pe cei răposați, deoarece în duminica ce urmează, avem pusă spre citire, de a ne înțelepți duhovnicește, pilda cu „bogatul ajuns în iad și săracul Lazăr ajuns în sânurile lui Avraam”. Iar pomenirea ce o facem pentru toți răposații, nădăjduim că le va fi ca o răcoare și o ușurare celor care asemenea bogatului se chinuiesc în muncile iadului.
În toate aceste zile de pomenire a tuturor răposaților în dreapta credință suntem datori, după putința care o avem să ne aducem aminte de ce trecuți din rândurile noastre și mai ales să-i educăm în această privință pe copii și nepoții noștri, ca văzând ei aceste fapte și rugăciuni, să avem o nădejde mângâetoare, că ne vor face și ei spre ajutorare noastră sufletească, ceea ce facem astăzi noi pentru toți cei din veac adormiți în dreapta credință, pentru care îl rugăm pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să le dea iertare de păcate și odihnă veșnică în rai.
Prot. Ștefan RÎMBU
