Omul adumbrit de Duhul Sfânt trăieşte lăuntric copleşitoarea bucurie a Împărăţiei Cerurilor, are în sine puternic sentimentul veacului ce va să fie, şi este cu totul o prezenţă care mărturiseşte în faţa celorlalţi trăirea lui, se face pe sine mărturisitor al Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci mărturisitor nu este doar acela care mărturiseşte la arătare, ci şi acela care se luptă, se sileşte, poartă necontenit război cu puterile vicleanului cu multă stăruinţă şi cu grijă.
Omul aflat sub înrâurirea demonilor, care este asaltat si târât încolo și încoace de ei, fără ca de multe ori el însuşi să înţeleagă aceasta, ispiteşte, răvăşeşte si târăşte și pe ceilalţi în răutate şi viclenie. Desigur, uneori poate fi în chip special politicos, binevoitor, credincios şi puternic.
În viața duhovnicească și lupta cu cel rău, e nevoie de mare atenţie, de discernământ şi rugăciune. Vine, de exemplu un om socotit respectabil și îţi spune într-un mod cuminte: „Frate, de ce să mergi mereu la biserică, nu e nevoie. Dumnezeu este pretutindeni. Unde spune în Sfânta Scriptură să mergem în astfel de biserici? Fă-ţi rugăciunea acasă la tine. Dumnezeu te aude oriunde te-ai afla. Nu e nevoie să mergi regulat la biserică”. Să nu ai nicio îndoială că omul acesta este unealta vicleanului, care îşi doreşte să cădem fulgerător de la lumină la întuneric.
Noi, prin viaţa şi prin lucrarea noastră, oare dăm mărturie că suntem „fii ai luminii şi ai zilei”? De fapt nu cumva nu Îl dorim pe Dumnezeu în centrul inimii noastre? Nu cumva socotim că vom fi robiţi de Duhul Sfânt şi nu vom mai putea face orice vrem cu viaţa noastră? Tare mi-e teamă că se întâmplă ceva de felul acesta.
Voia noastră, încăpăţânarea noastră, patima şi păcatul nostru sunt o beţie mai rea decât cel mai tare vin. Mă las cu uşurătate târât în aceste beţii şi sunt înfrânat în descoperirea Duhului Sfânt în viața mea. Dacă nu ne vom lăsa îmbătaţi de Mângâietorul, vom fi îmbătaţi de nemângâietorul demon şi de feluritele lui meşteşuguri şi viclenii.
Astăzi, așa cum bine știți, omul se îmbată de bani, de trup, de slavă, de băuturi alcoolice şi de droguri. Chiar şi pentru creştinii noştri, tânjirea și căutarea Duhului Sfânt constituie o lucrare uitată, grea, necunoscută, consacrată, de neizbândit şi ireală.
Monahul Moise Aghioritul,
Omorârea patimilor
