O mulțime de cazuri sunt în lume, care de care mai dureroase, din cauza lipsei cunoștinței de Dumnezeu. Așa era într-un sat un om bogat, dar s-a îmbolnăvit rău de o boală grea, de moarte. Căcii unul dintre copii s-a spînzurat, altul a căzut în patima beției și și-a stricat casa, altul a făcut o crimă și zăcea în pușcărie pe viață, două fete și ele din cauza avorturilor, una s-a îmbolnăvit de cancer și a murit, iar alta zăcea într-un spital de nebuni, singurul copil, cel mai mic, rămas lîngă tatăl său, suferea și el pentru toate aceste întimplări.
În ultima zi din viața s-a tatăl acestor copii nenorociți îi strigă pe toți pe nume, să le spună că el pleacă în cealaltă lume și lasă lumea aceasta pentru totdeauna, dar nu se apropie de patul lui decât copilul cel mic, rămas acasă.Acesta nu pricepea ce spune tatăl sau despre cealaltă lume, căci el nu auzise nimic decât numai despre lumea aceasta, așa cum fac de altfel mulți părinți, care nu spun copiilor că există o viață veșnicaâă a sufletului, nu numai această a trupului, care se sfârșesc curând.
Atunci copilul acesta își ntrebă tatăl : „Tăticule, dar unde te duci acum? Ai tu acolo casă, ai avere tataă?” Întrebarea copilului străpunse inima tatălui și ăn clipa aceea își văzu zădărnicia vieții și osânda ce-l aștepta în iad, dar acum însă era prea târziu, prea târziu. Peste câteva clipe își dădu sufletul și plecă într-o lume unde nu avea nimic, căci cele strânse pe aici, le lăsa pentru totdeauna. În zadar cheltuise cu acești copii ca să-i facă oameni mari, cu multă carte, în zadar le-a dat toate cele pământești, dacă nu le-a dat averea cea mai scumpă, credința în Dumnezeu, morala creștină.
