Să alergăm la Cel ce poate să ne mântuiască din moartea păcatului, cu rugăciune intensă și lacrimi fierbinți și vrăjmașul va pleca degrab. Căci se spune în Psalmi: Și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi.
Te-a rănit vrăjmașul? Dar Domnul te-a tămăduit. Te-a tulburat acela? Dar Cel ce a zis mării Taci, liniștește-te! a potolit și gândurile care se zbuciumă în noi precum valurile. Și o, binefacere!, nu apucăm bine să-L chemăm, și Cel Bun vine cu milă și îndurări și împlinește rugăciunea celui ce se roagă și risipește norul întristării și aduce în inimă lumină prin gândurile bune. Și ce nu face? Dacă și pentru noi S-a predat pe Sine până la moarte, încă moarte pe cruce, Cum nu ne va da toate împreună cu El? Pentru aceea să stăruim, fraților, slujindu-I lui cu însuflețire, ridicându-ne din căderi, alergând cu tărie în alergarea nevoinței. Știind că la sfârșitul luptelor cununi ne sunt gătite.
Așadar, să ne folosim mai mult de mărturisire, fiindcă spovedania este frâu pentru a nu păcătui. Să ne folosim de smerenie, fiindcă prin aceasta se zdrobesc săgețile arzătoare ale celui rău. Să ne folosim de credință, că fără credință este cu neputință să bineplăcem lui Dumnezeu. Poate vom fi nedumeriți și cu totul nedumeriți cum, deși luptăm, suntem prinși de cugete nelegiuite. Dar aceasta o pătimim din pricina căderii lui Adam: Ci a împărățit moartea de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greșelii lui Adam și s-a îmbolnăvit foarte firea noastră cea iubitoare de plăceri. Apoi la venirea lui Hristos prin baia nașterii din nou și a înnoirii Duhului Sfânt, întărindu-se firea noastră, noi ne-am întors la starea de la început. Dar fiindcă s-a îmbolnăvit o dată, a învățat să fie bolnavă și de aici, cu ușurință alunecă în iubirea de plăceri. Totuși sfinții atât de mult s-au întărit în frica și dragostea lui Dumnezeu, încât nu le-a ajuns numai siguranța lor, ci au întins mâna și altora, ca să alunge demonii și să lucreze zeci de mii de minuni. Dar noi, chiar dacă suntem departe de petrecerea lor, cel puțin atât cât este cu putință, frații mei, să ne sârguim să-i imităm. Și bunul nostru Dumnezeu va primi micul nostru prinos, precum a primit isprăvile mari ale acelora și împreună cu aceștia ne va da nouă Împărăția Lui, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(extras din Sfântul Teodor Studitul, Cateheza 122, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia)
