
Acum sunt zilele de pe urmă. Şi după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puţin timp, ca s-o încălzeşti, aşa şi acestea, sunt atât de aproape. Antihrist este ca un nou-născut, care creşte şi căruia unii i se vor închina. Şi ce nu am făcut, dar cu nimic nu am putut afla numele lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a comunicat: „Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui. Şi astfel mi l-a descoperit. Însă aceasta nu vă priveşte. Pentru oameni rămâne încă ascuns.
Vine pentru cei care-l aşteaptă. Ca să primească un număr nu va fi nevoie să fie folosite forţele. Toate se vor face de bună voie. Şi Spovedania nu va ajuta. Fiţi atenţi. Vin zile în care veţi mânca pământ. Luptele sfinţilor profeţi Enoh şi Ilie cu Antihrist se vor transmite la televizor. Din cauza păcatelor noastre vor fi cutremure înfricoşătoare. În Georgia vor intra mai întâi tancurile ruşilor, ca să ne trezească. Vor fi vândute şi se vor pierde regiuni din Georgia. Maica Domnului nu va ierta asta. Toţi vor fi pedepsiţi. Nu vă neliniştiţi! Dumnezeu este pretutindeni. Să vă curăţiţi inimile voastre şi să vă rugaţi. Domnul vă va ocroti. Pe cei slabi însă îi va lua devreme. Pe cei puternici îi va lăsa, ca să lupte în zilele de pe urmă cu cursele lui Antihrist.