Astăzi am mers în pădure și am strâns un copac în brațe scoțând din desagă tăcerea mea…. I-am dăruit plânsul neplâns și râsul nerâs. Cuvântul nerostit și gândul scormonit. L-am privit, l-am mângâiat, l-am rugat să mă cuprindă în brațe și să…tacă în tăcerea mea. Să nu mai promită nimic niciodată, ci doar să fie, să privească spre cer și când e pregătit să dăruiască umbra sa. Am atins cu tălpile rădăcinile sale căutând adâncul… Și am privit spre cer. M-am văzut în el și am știut că pot să contemplu. Călăuzire, ţel, inspiraţie. Va fi bine!
Nimic nu se pierde. În spatele fiecărui rând şopteşte o lacrimă, un zâmbet, un dor, o speranţă… Strecor o scrisoare în inimă. Fiecare floare are umbra sa, raza sa, voința sa. Scriu o odă clepsidrei. Aud fără să se audă. Pe sticla ferestrei, pe fața tăcută, acolo stau priviri neșterse ce renunţă fără să regrete. Conștiința socială are propriile îndoieli. Orice rană este doar o experiență. Ce gândești despre celălalt îi influențează comportamentul. Admirând, având grijă de amintiri, privesc viața ca pe o expoziție de tablouri cu scene din viață. Vindecarea este o chestiune de viziune, nu de tehnică. Îmi place întrebarea pe care, tăcut, o mănânc. Hrănesc inima albastră şi aştept. Nu știu nimic despre râul acela. Gura ta se roagă… Miroase sufletul a…ani.
Există o Cale. Nu murim când murim, ci murim când nu mai iubim. Mă cuibăresc lângă Tine Doamne ca lângă un Tată și primesc Iubirea.
Împărăția lui Dumnezeu este în inimile pline de iubire. Intrați, dar nu trântiți ușa în nas. Prezența ta să aducă fericire!
Irom. HRISOSTOM Filipescu
