Eu am făcut cunoştinţa cu noţiunea de tragedie încă din anii copilariei, nu din experienţă, ci din lecturarea cărţilor. Ideea mea despre tragedie era cam aşa: în mintea omului, se deschide ceva care îl atrage în întregime. În timpurile din urmă, acest obiect de atracţie era numit „ideal”. Pentru atingerea a ceea ce este admirat în mod intuitiv, omul nu precupeţeşte nicio osteneală, nu se cruţă în suferinţă, în nimic, nici chiar viaţa sa nu o cruţă. Cu toate acestea, când este atins obiectul căutarilor, atunci el descoperă o cruntă înşelare: realitatea nu corespunde cu ceea ce s-a oferit minţii şi, în mod firesc, deziluzia ce urmează după aceasta duce la o grea şi, adesea, chiar monstruoasă moarte. Multe dintre idealuri sunt apanajul oamenilor puternici. Adeseori, acestea sunt pretenţii pentru puterea supremă. Alte căutări – în planul duhului, artei sau ştiinţei sunt cu mult mai nobile. Geniul are descoperiri ale inteligenţei, pe care, adesea, el nu le poate concretiza, deoarece ele depăşesc măsura de realizare în lumea aceasta.
Am urmărit şi urmăresc încă, nu fără fiori, destinul lumii. Viaţa omenească, la orice nivel am lua-o, este tragică în manifestările ei. Chiar iubirea este plină de ascuţite contraziceri şi, adeseori, de crize fatale. Astfel, orice fenomen pământesc, chiar de la naşterea sa, are pusă pecetea aneantizării.
Ziditorul lumii acesteia trăieşte veşnic. El stă la temelia existenţei noastre şi puterea Lui este suficientă să ne învieze după moartea noastră. Experienţa morţii ne este necesară, pentru a şti că noi am fost chemaţi prin voinţa Tatălui Ceresc din nimic. Ne este necesară autocunoaşterea, pentru ca fiecare pas al nostru să-l facem în deplin acord cu Existenţa adevărată şi neclătinată. Duhul nostru se revoltă de frică şi în cugetele noastre este cu putinţă să intrăm în dispută cu El, aruncând asupra Lui vina tuturor suferinţelor noastre. Nouă ne trebuie o credinţă puternică, pentru ca să nu ne dezlipim de Dumnezeu. Dar, dacă noaptea nevederii noastre a fost străpunsă măcar o dată de strălucirea fulgerului, dacă, la lumina acestui fulger dumnezeiesc, ne-a venit hotărârea: sau cu El, în Absolutul Lui, sau mai bine moartea desăvârşită, atunci este posibil să ni se dea şi nouă bucuria biruinţei veşnice.
Cuviosul Sofronie Saharov,
Despre rugăciune
