Sfânta Scriptură nu uzitează acest termen. Acest lucru se datorează limbajului folosit de Scriptură şi nu necunoaşterii termenului. Foloseşte în schimb termenul de nebun, termen general cu sferă mult mai largă decât cel de bolnav psihic. Astfel termenul de nebun apare de 76 de ori în versiune sinodală a Sfintei Scripturi.
Iată câteva locuri din Sfânta Scriptură unde se aminteşte cuvântul nebun:
Şi s-a prefăcut nebun înaintea ochilor lui, făcând năzdrăvănii şi scriind pe uşi; mergea în mâini şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.
(I Regi 21,13)
Atunci a zis Achiş robilor săi: Nu vedeţi că este un om nebun? La ce l-aţi adus la mine?
(I Regi 21,14)
Am văzut pe nebun prinzând rădăcină şi pe loc am blestemat sălaşul lui.
(Iov 5, 3)
Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
(Psalmi 13, 1)
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!
(Psalmi 52,1)
Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui.
(Pilde 10, 1)
Mai degrabă să întâlneşti o ursoaică lipsită de puii ei decât un nebun în nebunia lui.
(Pilde 17, 12)
Feciorul nebun este necaz pentru tatăl lui şi amărăciune pentru maica lui.
(Pilde 17, 25)
Dacă nebunia este prinsă de inima tânărului; numai varga certării o va îndepărta de el.
(Pilde 22, 15)
Nebunul când râde îşi înalţă glasul, iar omul cuminte abia va zâmbi
(Înţelepciunea lui Isus Sirah 21, 20)
Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această seară voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi ?
(Luca 12, 20)
Zicând că sunt înţelepţi au ajuns nebuni pentru că au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricăcios întru asemănare chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
(Romani 1, 22-25)
Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
(I Corinteni 1, 18)
Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie
(I Corinteni 2, 14-15)
Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu.
(I Corinteni 3, 19)
Din cel prezentate mai sus şi mai amănunţit în toate cele 76 de apariţii ale cuvântului nebun, vedem că acesta desemnează nu atât starea patologică cât mai ales o anumită normalitate incompatibilă cu sănătatea morală şi spirituală specifică ordinii divine a lumii. „A-ţi închipui că sufletul poate fi hrănit cu cele materiale, a schimba slava lui Dumnezeu cu slava celor zidite (adică materiale), a te închina făpturii şi nu Făcătorului, a schimba adevărul în minciună, acestea toate sun semne şi definiţii ale nebuniei.”
Patologicul este tratat ca atare, este recunoscut ca atare şi se bucură de o atenţie, mai cu seamă în creştinismul autentic, deosebită: „grija Sfinţilor Părinţi, cum ar fi Sfântul Teodosie, de a-i face pe bolnavii mintali să participe activ la vindecarea lor dovedeşte respectul care le este arătat, încrederea care li se acordă, refuzul de a fi consideraţi drept simplii pacienţi, total supuşi puterii terapeutului sau dependenţi de rezultatele unei terapeutici externe, şi se întâlneşte cu preocupările cele mai moderne, făcându-ne, prin mai multe aspecte, să ne gândim la încercările, evocate mai înainte, ale «comunităţilor terapeutice»<comunităţilor terapeutice=””>”</comunităţilor>
Boala psihică, în viziune teologică, nu se raportează la un model mediu, ci la modelul ideal şi la împlinirea normei responsive. Normal este cel aflat pe Cale, în Adevăr şi având Viaţă. Ceilalţi suntem cu toţii nişte bolnavi psihici, chiar dacă ne încadrăm într-o aşa-zisă normalitate, chiar dacă ţinem la personalitatea noastră pe care o vedem echilibrată şi chiar dacă avem un grad mai ridicat de adaptare la societate.
Sursa: Creștin ortodox
