La fiecare Sfântă Slujbă pe care o săvârșim în Biserica noastră, și, bineînțeles, la Dumnezeiasca Liturghie, care este marea Taină în care ne unim cu Hristos și putem să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, spunem Simbolul Credinței. Este vorba de bine-cunoscutul Crez: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul etc.” Este numit Simbol al Credinței, fiindcă arată credința pe care o avem. Adică, acestea sunt punctele principale și fundamentale ale credinței ortodoxe. Acest Simbol al Credinței, numit Crez, a fost alcătuit de două Sinoade Ecumenice. Primele șapte articole au fost alcătuite de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325 d. Hr.), iar celelalte cinci de Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol (381 d. Hr.).
Primele șapte articole, care au fost alcătuite de Sinodul I Ecumenic de la Niceea, se referă la Tatăl, Care este Creatorul lumii, la Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Care S-a făcut om, și se încheie apoi în felul următor: „Şi întru Duhul Sfânt”. Exact aici se sfârșea Simbolul Sinodului I Ecumenic de la Niceea. Iar Sinodul II Ecumenic a venit și a completat articolul despre Sfântul Duh, tocmai deoarece avuseseră loc diferite controverse în privința Duhului Sfânt în perioada dintre primele două Sinoade Ecumenice. Tot el a mai completat și subiectul Bisericii, arătând ce este Biserica, care sunt trăsăturile ei și faptul că așteptăm învierea morților.
Acesta este cu adevărat sfântul Simbol al Credinței, pe care-l spunem de fiecare dată când ne sculăm dimineața la Slujba Utreniei, seara la Pavecerniță etc. Îl zicem permanent, fiindcă – repet – este rezumatul întregii învățături a Bisericii noastre.
Printre articolele Simbolului Credinței se află și articolul referitor la Biserică: „Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Acestea sunt cele patru trăsături ale Bisericii.
Biserica este familia noastră duhovnicească. Din Biserică fac parte toți Sfinții, facem parte și noi, și vor face parte și cei care vor veni după noi. Așadar, este foarte important să examinăm aceste patru trăsături ale Bisericii. Iar atunci când spunem „Biserică” înțelegem Biserica Ortodoxă, așa cum vom vedea în analiza pe care o vom face în continuare.
Cea dintâi trăsătură a Bisericii este faptul că este Una. „Cred într-Una…” zicem. Biserica este Una. De ce este una? Deoarece Capul este Unul. Și întrucât Biserica este Trupul lui Hristos, este deci un Trup. Capul este Unul, și are un Trup. Omenește vorbind, nu poate să existe un om care să aibă un cap și două trupuri. Nu e posibil așa ceva. Un cap este legat de un trup, și un trup are un cap. Potrivit învățăturii Apostolului Pavel, Biserica este Trupul lui Hristos, iar Capul Bisericii este Însuși Hristos.
Biserica este Una, în pofida mulțimii Bisericilor locale. Avem Biserici locale, adică în fiecare regiune există o Biserică, o mitropolie, o parohie, dar în ciuda mulțimii Bisericilor, Biserica este Una de fapt. Cum se explică acest lucru? Prin Taina Dumnezeieștii Euharistii. După cum ați văzut, am menționat anterior acel verset al Apostolului Pavel: „o pâine, un trup suntem noi, cei mulți”. Să luăm drept exemplu Dumnezeiasca Liturghie.
Când săvârșim Dumnezeiasca Liturghie, Îl rugăm pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt și să prefacă pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Pe Sfânta Masă este Trupul lui Hristos, „o pâine”, Pâinea Care este Trupul lui Hristos. În continuare, când preoții din Sfântul Altar urmează să se împărtășească – iar mai apoi și poporul, bineînțeles – frângem Sfânta Pâine și preotul zice: „Se sfărâmă și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfărâmă și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și niciodată nu Se sfârșește”. Adică, Se frânge Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge și nu Se desparte. Același lucru se petrece și cu Biserica. Biserica este Una, dar există diferite Biserici locale. „Cel ce Se sfărâmă și nu Se desparte” – Biserica se sfărâmă și se frânge fără să se despartă. Nu se desparte! Cu alte cuvinte, avem patriarhii diferite, avem Biserici autocefale diferite. În fiecare Biserică autocefală sunt mitropolii. În Grecia, de exemplu, avem mitropolii și Arhiepiscopia Atenei. Totuși, în ciuda frângerii, Biserica nu se desparte.
Biserica este Una și se sfărâmă fără să se despartă. De aceea, titulatura canonică nu este „Biserica Greciei”, ci Biserica din Grecia. Nu putem și nu trebuie să spunem „Biserica Rusiei”, ci Biserica din Rusia. Nici „Biserica Ierusalimului”, ci Biserica de la Ierusalim. NU BISERICA ROMÂNĂ, CI BISERICA DIN ROMÂNIA (Asta pentru cei ce exagerează cu naționlismul în biserică). Căci Biserica se află în diferite locuri, dar este Una. Cei care se îndepărtează de Biserică – lucru care are loc prin erezie, fiindcă erezia îi îndepărtează pe oameni de Biserică – nu despart Biserica, ci ei înșiși se depărtează de ea. În pofida îndepărtării lor de Biserică, Biserica rămâne Una, unitară și nedespărțită. Biserica nu se desparte.
Mulți vorbesc despre „despărțirea Bisericilor”, despre „ruptura Bisericilor” – aceasta este o exprimare greșită din punct de vedere eclesiologic și dogmatic. Biserica nu se desparte, după cum și Trupul lui Hristos nu se desparte. Și repet: atunci când Îl sfărâmăm, nu Se desparte; Trupul lui Hristos este Unul! Doar cel care are diferite viziuni eretice se îndepărtează de Biserică. Unitatea Bisericii este lăuntrică, este unitatea credinței, unitatea vieții, unitatea revelației lui Dumnezeu. Este o credință, o slujire comună, o viață. Biserica este unicul loc al mântuirii. După cum Biserica este Una, la fel și locul mântuirii omului este unul. De aceea, nu putem vorbi de „unirea Bisericilor”. Desigur, această terminologie este în vigoare și zicem: „purtăm un dialog pentru unirea Bisericilor”, însă aceasta este greșit din punct de vedere al eclesiologiei, fiindcă Bisericile nu se despart. Biserica este Una – Biserica Ortodoxă din diferite locuri. Dialogul însă îl purtăm cu cei care s-au îndepărtat de Biserică să se întoarcă la Biserica cea Una. Așadar, cea dintâi trăsătură pe care o mărturisim în Simbolul Credinței este faptul că Biserica este Una.
A doua trăsătură pe care o mărturisim este faptul că Biserica este sfântă. Cum se înțelege acest cuvânt „sfântă”? Este sfântă, fiindcă Sfânt este și Capul ei. Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii. Prin urmare, Hristos fiind Sfânt, Sfântă este și Biserica, Trupul Său. Biserica a fost sfințită de către Hristos, nefiind nevoie de nici o altă sfințire. Iar noi ne sfințim trăind în Biserică.
Acest lucru este mărturisit iarăși de către Apostulul Pavel în capitolul 5 al Epistolei către Efeseni, care este considerată și o epistolă eclesiologică. Vă voi citi acest text și o mică tâlcuire. Zice Apostolul Pavel: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”. A iubit Biserica… Care Biserică? Biserica Vechiului Testament, care era o Biserică căzută. Iar Hristos a venit și a luat trupul Bisericii, așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur. „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană”. Este vorba de textul apostolic pe care-l citim de fiecare dată la Taina Cununiei, dar, din păcate, nu luăm aminte la el, fiindcă în acea clipă atenția noastră e îndreptată altundeva. Deci, Hristos este Cel ce S-a făcut om, a luat trupul Bisericii, S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfințească. Prin urmare, Hristos este Cel ce a sfințit Biserica. Biserica este sfântă de la Capul ei, de la Hristos.
Acest lucru a fost analizat, într-un chip deosebit, de către Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice într-o omilie a sa: „Un lucru minunat al Mirelui este că a luat o desfrânată și a făcut-o fecioară”. A luat o Biserică care era depărtată de Dumnezeu – la aceasta se referă când zice că era desfrânată. Era departe de Dumnezeu. A luat-o desfrânată, necurată, și apoi a făcut-o fecioară. A sfințit-o și a făcut-o fecioară. Nu noi sfințim Biserica, ci Hristos a sfințit-o. Iar noi suntem în Biserică ca să ne sfințim. Cât de greșit este când unii zic: „Eu muncesc pentru Biserică… Ajut Biserica… Fac totul ca Biserica să se slăvească…” Prin Sfinți poate fi slăvită, dar nu în sensul că, prin ei, ea însăși se slăvește și se sfințește, ci în sensul că este lăudată de către ceilalți. Biserica nu are nevoie de slava noastră. Prin urmare, noi rămânem în Biserică ca să ne mântuim, nu ca s-o mântuim noi. Sunt unii oameni care vorbesc despre aceste lucruri și zic: „Trebuie să ajutăm și să salvăm Biserica”.
Cea de-a treia trăsătură este faptul că Biserica este Sobornicească: „Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească”. Ce înseamnă Sobornicească (Katholikí)? Cuvântul Sobornicească (Katholikí) este un termen aristotelic, care înseamnă „tot”, „întreg”. Așadar, aici, când spunem Biserică Sobornicească (Katholiki) ne referim la Biserica Ortodoxă, care păstrează tot adevărul, toată revelația lui Dumnezeu. Adică cuvântul „Sobornicească” (Katholikí) este absolut identic cu cuvântul „Ortodoxă”, și cuvântul „sobornicesc” (katholikós) este identic cu cuvântul „ortodox”.
În realitate noi, ortodocșii, suntem catolicii (adică soborniceștii). Bineînțeles, astăzi s-a impus altă terminologie și zicem: „romano-catolicii”. Această terminologie însă este greșită. Este folosită în mod convențional ca să se arate diferența cu Biserica Ortodoxă, dar, de fapt, nu papa și dânșii sunt romano-catolicii. Nu aceasta este Biserica Romano-Catolică.
Biserica „romană-catolică” nu este Biserică, fiindcă s-a depărtat de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Totodată nu este nici romană. Zicem „romano-catolicii” sau teologii „romano-catolici”, când, de fapt, romanii suntem noi! Dânșii au înlăturat cuvântul „romeu”! Prin Conciliul de la Frankfurt (794 d. Hr.), Carol cel Mare a dat la o parte Biserica Ortodoxă și a folosit termenul „Imperiul Roman de Națiune Germană”, însă a îmbrățișat o altă tradiție, și, în realitate, ei nu sunt romani, ci franci. Există diferență între franci și romani, romei.
Sfinții Părinți i-au numit pe dânșii latini: tradiție latină, Biserică latină, teologi latini. Ori latini, ori franco-latini, după cum spunea părintele Ioannis Romanidis. De ce sunt latini? Ei foloseau limba latină. Așadar, Biserica Ortodoxă este cea Sobornicească (Katholikí). Și ce înseamnă Sobornicească? Acest cuvânt are mai multe înțelesuri. Primul înțeles este faptul că se întinde în toată lumea, nu este doar într-un singur loc. Acest lucru îl spune Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Este numită Sobornicească (Katholikí), fiindcă este împrăștiată în toată lumea”. A fost răspândită de către Apostoli, iar mai târziu, de-a lungul veacurilor, de către alți misionari și episcopi.
În ziua Cincizecimii, ucenicii au primit și li s-a descoperit tot adevărul. Hristos le spusese: „va veni Duhul Sfânt și Acela vă va descoperi tot adevărul”. Acest „tot adevăr” s-a descoperit în ziua Cincizecimii; atunci ei au ajuns la vederea lui Dumnezeu și au cunoscut tot adevărul. Așadar, Biserica are tot adevărul. Nu noi descoperim adevărul. Sau, ca să zic mai bine, noi nu înaintăm în mod progresiv, așa cum spune teologia scolastică, din păcate, precum că: „de-a lungul secolelor descoperim, cu creierul nostru, mai multe adevăruri”. În Biserică nu se întâmplă așa ceva. Prin urmare, Biserica este numită Sobornicească fiindcă este răspândită în toată lumea și are tot adevărul. Ea nu a suferit abateri eretice.
La sfârșit, cea de-a patra trăsătură a Bisericii este faptul că este numită Apostolească. „Într-Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. De ce Biserica este numită Apostolească? Bineînțeles, un răspuns ar fi că se sprijină pe Sfinții Apostoli. Este un răspuns corect, dar mai există un răspuns, cel dintâi. În primul rând, este numită Apostolească fiindcă întâiul Apostol este Hristos. El a fost trimis de către Tatăl Său, ca să ne învețe tot adevărul. Și nu eu spun lucrul acesta, ci Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei: „Pentru aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, luaţi seama la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos”.
Apostolul Pavel zice: „Fraților, voi, care sunteți părtași ai chemării cerești, ai Împărăției cerești, se cuvine să luați seama la Apostolul și Arhiereul mărturisirii noastre, Care este Domnul nostru Iisus Hristos”. Este numit Apostol aici, fiindcă a fost trimis de către Tatăl Său. El Însuși zicea acest lucru de multe ori: „Tatăl M-a trimis în lume”, precum și în acea minunată rugăciune, pe care a rostit-o cu puțin timp înainte de Pătimirea Sa, numită rugăciunea Arhierească.
Așadar, Biserica este Apostolească, în primul rând, fiindcă Îl are drept Cap pe Hristos, Care a fost trimis de către Tatăl Său. De asemenea, este numită Apostolească, pentru că se sprijină pe învățătura Sfinților Apostoli, care au primit Descoperirea de la Hristos, întru Duhul Sfânt, în ziua Cincizecimii.
Apostolul Pavel zice și acest lucru în Epistola către Efeseni: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi venetici, ci împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos”. „Așa cum la construirea unei case, se pune mai întâi temelia, iar apoi se clădește, așa și voi ați fost zidiți pe temelia Apostolilor și a Prorocilor, însă piatra cea din capul unghiului este Însuși Hristos”. Deci, Biserica se sprijină pe învățătura Sfinților Apostoli și pe viața lor. Nu numai pe învățătură, ci și pe viața lor. Avem așadar succesiunea apostolică (episcopii), viața apostolică (așa cum trăiau Sfinții Apostoli) și predania apostolică (ceea ce au primit și ne transmit și nouă). Însuși Hristos le-a spus Apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Mergând, învăţaţi toate neamurile” – deci să vă faceți apostoli. „Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”. „Vă trimit” – deci sunt apostoli, fiindcă au fost trimiși de către Hristos. Hristos este Marele Apostol, pentru că a fost trimis de către Tatăl Său, iar ucenicii Săi sunt Apostoli fiindcă sunt trimiși de către Hristos.
Prin urmare, acestea sunt cele patru trăsături ale Bisericii. Este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Să rămânem în această Biserică ca să ne sfințim și să ne mântuim.
Înaltpreasfințitul Ieroteos Vlahos,
Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie
