Cine e între voi nobil, îndurător și plin de iubire, să zică: „Dacă din pricina mea se face dezbinare, ceartă și rupturi voi pleca, mă voi duce unde voiți și voi face cele poruncite de mulțime; numai turma lui Hristos să fie în pace cu prezbiteri așezați!”
Cel care va face aceasta va dobândi mare slavă în Hristos și va fi primit în orice loc, „că a Domnului este pământul și plinirea lui” (Psalmi 23, 1). Acestea le-au făcut și le vor face cei care au purtarea lui Dumnezeu fără să regrete. Dar să aducem pilde și de la păgâni. În vreme de ciumă, în urma hotărârii unui oracol, mulți împărați și conducători s-au dat pe ei la moarte ca să-și izbăvească cetățenii cu sângele lor; mulți au plecat din cetățile lor, ca să nu se facă mai mare tulburare. Cunoaștem pe mulți de-ai noștri că s-au lăsat puși în lanțuri, ca să scape pe alții; mulți s-au lăsat vânduți ca robi, pentru ca, cu prețul primit, să hrănească pe alții. Multe femei, întărite de harul lui Dumnezeu, au săvârșit multe fapte de bărbăție. Fericita Iudita, pe când cetatea era asediată, a cerut voie de la bătrâni s-o lase să se ducă în tabăra celor de alt neam. A ieșit din dragostea de patrie și de poporul asediat punându-se pe sine în primejdie; și Domnul a dat pe Olofern în mâinile femeii. Nu într-o mai mică primejdie s-a pus și Estera, cea desăvârșită în credință, ca să scape cele douăsprezece seminții ale lui Israel de pieirea ce le amenința. Prin postul și smerenia ei, a rugat pe Stăpânul Cel atoatevăzător, pe Dumnezeul veacurilor, Care, văzând smerenia sufletului ei, a izbăvit poporul, pentru care Estera își primejduise viața.
Clement Romanul,
Epistola Bisericii din Roma către Biserica din Corint
