Vom reda o istorisire interesantă. Un dialog dintr-un creștin ortodox și o doamnă din confesiunea Martorii lui Iehova. Întâmplarea a avut loc în România. Însă această mărturie e valabilă și pentru țara noastră. Cu siguranță că de foarte multe ori, mulți dintre noi suntem abordați pe stradă sau chiar la casele noastre. Iată că răspunsurile din acest dialog, chiar dacă pe alocuri sunt sarcastice, e bine să le însușim, măcar citatul biblic de la finalul dialogului, ca în felul acesta să le răspundem ferm și argumentat, arătându-le că fac un lucru nepotrivit, prin faptul că ne vorbesc ca despre un dumnezeu, nouă celor care suntem creștin în aceste locuri, cu biserici și tradiție sfântă de 2 mii de ani, comparativ cu ei – toate sectele – care au cel mult o vechime de vreo 150 ani.
Dar hai să citim cu atenție acest dialog, prin care se vădește și de fapt trebuie de arătat zădărnicia celor care, așa cum menționam, cred că fac un lucru bun, vorbind despre dumnezei străini nouă.
Iată și întâmplarea:
„Mă abordează odată o martoră a lui Iehova :
– Vreți să-l cunoașteți pe Iehova?
– Desigur! Unde dau de el?
– Mă refer la Domnul!
– Domnul Iehova?
– Nuu! La Tatăl Ceresc.
– Înseamnă că vreți să-mi prezentați o persoană care are numele Iehova și porecla Tatăl Ceresc.
– Glumiți cu noi!
– Dumneavoastră sunteți cea care ați început cu glumele întâi.
– Mă refeream la Dumnezeu.
– Păi așa spuneți doamnă.
– Am un citat în Biblie pe care vreau să-l citiți.
– Un moment.
– Acum uitați-vă la mine, par cumva coborât din pom?
– Nu!
– Știți în ce țară ne aflăm?
– România! (în cazul nostru Moldova)
– Exact doamnă! Țara creștină. Acum deschideți Biblia la Romani cap. 15 versetele 20-21.
– De ce?
– Vă rog să citiți! Citește cu glas scăzut…
– „Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, după cum este scris: Acei cărora nu li se propovăduiesc despre El Îl vor vedea și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște”.
– Ați înțeles doamnă? Vă aflați într-o țară unde Hristos este vestit. Asta înseamnă ori că zidiți pe temelia altuia, ori că vestiți cu Biblia în mână un alt Hristos. O zi bună! Și am plecat, lăsând-o rușinată”.
Așadar, nimeni nu poate semăna acolo unde deja altcineva a semănat! Fiți puternici dragilor și nu va lăsați mințiți de un „dumnezeu în culori” prezentat de martorii rătăciți!
Totodată, prin întâmplarea relatată mai sus se adeverește și faptul cât de important este să cunoaștem biblia sau măcar câteva versete biblice, prin care să putem argumenta temeinic credința și evlavia noastră față de sfințeniile bisericii dreptmăritoare.
Prot. Ștefan RÎMBU