Ne apropiem de Praznicul Nașterii Domnului și forfota cotidiană ne reamintește că suntem în intense pregătiri căutând parcă ceva anume. Întrebarea este: ne pregătim de întâmpinarea Tainei sau de împlinirea obiceiurilor? Pentru ca datinile noastre să nu ocolească Taina Întrupării este necesar să înțelegem cine este Pruncul ce-L așteptăm să se nască.
Călătorim spre Betleem patruzeci de zile, cu post și rugăciune însoțiți de proorocii Scripturii, citiți din perspectiva Nașterii și escortați de evangheliști și de mari păstori ai Bisericii, toți învățându-ne cum să înțelegem și să întâmpinăm Taina Betleemului. De fapt, două sunt călătoriile esențiale pe care niciun creștin nu trebuie să le rateze: spre Betleem și spre Golgota. Două Peșteri în care sunt rezumate Taina negrăită a dragostei dintre om și Dumnezeu. De altfel, la fiecare Sfântă Liturghie avem rezumate aceste două călătorii: Betleemul care se desfășoară nevăzut la proscomidiar și Golgota care se desfășoară tainic pe masa mormântului, sfânta masă, străjuită de Crucea răstignirii.
Hristos Împăratul lumii vine la noi mic și plăpând ca să nu ne înspăimânte cu măreția Lui, dar prezența și Împărăția Lui este răstălmăcită și neprimită, nu numai de evreii de altădată, ci și de noi, noul Israel, care repetăm aceleași greșeli. Aceia se rugau mereu: Vino Doamne în mijlocul nostru! Întoarce-te Doamne la noi! Și când a venit la ei, dar n-a venit cum vor ei, pe condițiile lor, atunci L-au respins și i-au întors spatele. Venirea lui Hristos în lume este un dar, o binecuvântare, o realitate nouă pentru că este Dumnezeu în mijlocul nostru și chiar în noi, dar dacă această venire este refuzată și nu este primită așa cum trebuie, această venire se face și judecată, așa cum vedem în toată Scriptura. Așadar, nu doar cei care-L resping pe față sunt singura problemă, ci și noi cei care-L respingem prin indiferență, întrucât atunci când El vine la noi, noi suntem în altă parte.
Dumnezeu vine la noi să ne cheme la o realitate nouă, la o nuntă cu El, dar noi suntem în alte preocupări și sabotăm această nuntă (așa cum vedem din temele duminicilor din postul Nașterii). Nu vrem ca această întâlnire dintre Dumnezeu și oameni să se întâmple, de vreme ce nu venim la întâlnire, iar acest lucru este cel mai tulburător. Ca și cum am zice: Vino Doamne, că noi suntem în altă parte, la altă întâlnire! Ne tot plângem că nu-L avem pe Dumnezeu în mijlocul nostru, iar atunci când vine noi suntem în alte preocupări, în alte gânduri, în alte povești prin care ne căutăm doar cele ale noastre, nu pe El.
Această călătorie a postirii tocmai pentru aceasta este. Nu doar să ne oprim de la alimentele de dulce, care oricum, dacă o îndeplinim ne face nouă bine, ci în primul rând, avem nevoie să călătorim în acest post cu Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi, ca să înțelegem cum vine El la noi și cum trebuie să-L întâmpinăm noi pe El. De aceea, spune Sfântul Pavel la una dintre apostolele citite în acest post: „Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască în voi cu toată bogăția” (Coloseni 3, 16) și că în această călătorie trebuie „să avem toate armele lui Dumnezeu asupra noastră, inclusiv sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 16-17), armuri cu care vom putea să deslușim între cele ale lumii și cele ale lui Dumnezeu.
Așadar, călătoria postului trebuie să fie plină de Cuvântul Lui, spunând iar și iar povestea Lui de dragoste pentru om, nu povestirile noastre, ca să ajungem în Taina Lui, nu să rămânem în tainele (tăiniciile) noastre. Altfel, vom vedea și vom asista neputincioși la spectacolul lumii, care a înlocuit Povestea lui Dumnezeu și Taina venirii Lui cu povestea anului bătrân, a unui moș care se înnoiește sau a lui Moș Crăciun și crăciunițele lui, cu povestea bradului care a înlocuit povestea Betleemului, iar toate acestea cu complicitatea noastră a tuturor, care nu mai avem curajul și nici interesul să spunem Povestea lui Dumnezeu de la prooroci și din Evanghelii. Și nu doar să o spunem, ci să o și mărturisim, să o întrupăm în noi, întrucât cu noi trebuie să se prelungească Taina Betleemului în generația noastră.
Se naște un Copil. S-au născut și se mai nasc încă. Dar cine este copilul din ieslea Betleemului? Este întrebarea esențială, care ar trebui să preocupe pe creștini. E un copil minunat. E Dumnezeu Însuși venit la noi. E un copil de Împărat care se naște în iesle. Cel Puternic se naște sărac. Cel Mare se naște mic. Și face aceasta ca să arate că cea mai mare putere din lume este puterea iubirii. Iubirea te poate face mic, iubirea te poate face sărac, ca pe alții să-i mărească și să-i îmbogățească. Așa cum spune Sfântul Pavel corintenilor: „Dumnezeu Cel bogat s-a făcut sărac ca prin sărăcia Lui să ne îmbogățească pe noi” (II Corinteni 8, 9).
Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului ca să ne facă pe noi copii ai lui Dumnezeu. De aceea, Evangheliile citite în cele șase săptămâni ale postului Nașterii ne vorbesc despre felul în care vine Dumnezeu în lume. Ele ne spun că Dumnezeu vine sărac, vine din dragoste și mai ales vine în căutarea noastră…
Dnl Gheorghe Butuc,
Lect. dr. universitar în teologie
