(câteva gânduri referitoare la zarva, cheltuiala şi oboseala ce se face în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă)
În preajma Sfintelor Sărbătorilor de iarnă, împodobirea bradului şi pregătirea bucatelor pentru masa de sărbătoare, e o preocupare care prilejuişte bucurie, atât celor maturi, dar şi celor mici, deopotrivă. Însă această „bucurie” poate devine mai profundă și de amploare, dacă am cunoaște importanța și semnificația lucrurilor ce le înfăptuim și a obiceiurilor de care ne ţinem cu „sfinţenie”.
În acest articol ne propunem să vorbim un pic despre „marele, multele şi principalele noastre preocupări” prin care ne istovim în perioada premergătoare a Sfintelor Sărbători de iarnă. Dar cu toate acestea, nu vom face un studiu de caz în respectiva privinţă. Vom analiza doar un pic lucrurile și vom specifica doar câteva momente importante, privite dintr-un unghi creştinesc. Hai să le luăm pe rând.
Împodobirea bradului, în principiu nu are nimic comun cu creștinismul, deoarece vine de la popoarele păgâne. Dar totuși, vom aminti că, în unele rânduieli creștine, în decursul istoriei au parvenit diferite preocupări şi lucruri mai puțin creștine, cărora li s-a dat o altă semnificație decât cea pe care o aveau. Astfel, îmbrăcate fiind în haina unei învățături creștine și folositoare pentru mântuirea sufletului, multe din acestea au fost acceptate în Biserică şi socotite a fi nepericuloase mântuirii. C-am așa stau lucrurile și în ceea ce ne privește cu împodobirea bradului de către creştini, el nu reprezintă ceva rău, dar nu e neapărat sau că nu ar trece sărbătorile fără el.
Un actual patriarh ortodox vorbind despre semnificație creștină a bradului împodobit, spunea: „Bradul poate fi socotit fără greșeală un simbol al sufletului. Căci, după cum bradul este permanent verde, așa și sufletul creștinului trebuie să fie permanent viu, întrucât culoarea verde este simbolul vieții, a tot ce este viu. Dar nu este de ajuns ca sufletul să fie doar viu, că nici bradul nu-l pune cineva în casă doar să stea așa, ci îl împodobește, deoarece un brad neîmpodobit nu are nici un farmec. Agățăm de brad tot felul de jucării, betele, mai nou punem și luminițe pe care le aprindem ca să dea un aspect și mai bogat, și mai frumos bradului. La fel trebuie să fie permanent și sufletul creștinului – mai ales la sfintele sărbători – împodobit cu tot felul de fapte bune și strălucind de lumina credinței”.
Pornind de la cuvintele spuse de Hristos în Sfânta Evanghelie, ca o avertizare: „Cine iubește pe mamă, pe tată, pe fiu sau pe fiică, mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”, (Matei 10, 37), aș îndrăzni să spun că mult mai răspicat ne-ar pute zice Hristos: „Cine se îngrijește de brad, de masa de sărbătoare, de daruri, de vacanțe, mai mult decât de sufletul său, care este chip a lui Dumnezeu, nu este vrednic de Mine sau nu este creștin adevărat”. Şi, oare puțini sunt cei care în perioada sărbătorilor de iarnă au mers doar prin târguri şi supermarket-uri după cumpărături, dar pe la biserică nu au trecut, iar la post, rugăciune şi împărtăşania nici nu s-au gândit?
Ca să înţelegem corect, nu e rău şi păcat să ne îngrijim și material de sărbători, dar atât iubirea, cât și grija de ele să nu fie mai mare decât iubirea față de Dumnezeu și grija față de suflet. Apostolul Pavel ne lămureşte în această privinţă spunând: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos şi nu mă voi lăsa biruit” (I Cor. 6, 12).
Cât de frumos și totodată creștinește ar fi dacă, și sufletul ar avea parte de atâta împodobire, pregătire și curățenie, după cum au parte bradul, casa și mai ales masa, la sfintele sărbători! Cât de frumos și plăcut ochiului este când mergi noaptea prin diferite localități și vezi podoabe de sărbători şi luminițe arzând fie în curte, fie la geam, fie la streașina casei. Dar cât de creștinește și de îmbucurător pentru Dumnezeu ar fi, dacă ne-ar vedea tot atât de împodobiți, tot atât de luminoși și pregătiți cum este bradul, casa și curtea casei noastre. Oare nu este o neghiobie înaintea lui Dumnezeu și, oare nu-I provocăm o durere când ne vede făcând atâta osteneală și cheltuială, la sfintele sărbători, dar de suflet uităm aproape cu desăvârşire?
Atunci când ne vin în ospeție părinții, prietenii, nașii, îi servim cu bucate deosebite şi sofisticate, cu vin licoros şi băuturi alese. Le mai arătăm ce achiziție am făcut (telefon, plazmă, leptop, șubă-blănuri, rochie, perdele, etc.). Dar, hai să ne închipuim că în timpul sărbătorilor ne vine în ospeție pe neprins de veste Hristos. Zic pe neprins de veste, deoarece nu prea îl aşteptăm. O! şi de-am avea parte de-o asemenea vizită, ce-I arătăm, cu ce-L servim, cu ce-L impresionăm? Că doar Hristos nu servește nimic din ce avem noi pe masa de sărbătoare şi nu se impresionat de achizițiile noastre. Vom putea oare să-I arătăm un suflet curățit prin spovedanie și întărit prin Sfânta Împărtășanie? Îi vom putea arăta o inimă plină de iubire față de tot ce este sfânt, o inimă plină de blândețe și iertare față de cei care ne-au greșit? Iată cu ce am putea să-i „stăm înainte” lui Hristos. Iată de ce s-ar putea bucura „presupusul nostru Oaspete”.
Chiar dacă au mai rămas zile puține până la marea sărbătoare a Nașterii Domnului (se are în vedere pentru creştinii ce ţin pe stil vechi, din Rep. Moldova), totuși mai avem posibilitate să ne pregătim duhovnicește ca să fie și sufletul nostru împodobit ca bradul, să fie curat ca și casa în care locuim, iar inima să fie tot atât de bogată cum este masa de sărbătoare.
A te pregăti duhovniceşte de această măreaţă sărbătoare înseamnă să te spovedeşti, să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, să-ţi cureţi sufletul şi inima de răutate prin pocăinţă adevărată, să faci după putinţă milostenie şi ajutorare celor necăjiţi, să vii cu toată sinceritatea și smerenia în fața lui Dumnezeu, arzând de dorinţa să fii cu El și să-ţi deschizi cu toată dragostea sufletul, pentru al primi în inimă. Iar dacă Hristos va sălășlui în inima noastră, atunci sigur că întreaga noastră viață va străluci mai mult decât luminițele din geam, va fi mai împodobită decât bradul, va fi mai curată decât casa și mai bogat decât masa de sărbătoare în capul căreia ar trebui să fie chiar Hristos, că doar e ziua de Naștere a Lui.
Şi apropo, dacă tot îi cinstim ziua Lui de Naştere, ce cadou îi dăm, ce dar deosebit i-am pregătit? Dacă mergând la ziua cuiva de naştere, e numaidecât să-i duci un cadou şi dacă celor mici le dăm diferite daruri, oare credeţi că lui Hristos nu i se cuvine nici un dar? Bineînţeles că darul suprem ce am putea să i-L dăm este sufletul nostru curat, însă, cu părere de rău, puţini având acest dar, am putea să-i dăruim lui Hristos măcar împăcarea noastră cu toţi cei din jur, iertarea din inimă faţă de toţi cei ce ne-au greştit şi ne-au întristat, rugăciunile umilincioase, metaniile după putinţă, milosteniea faţă de cei săraci şi amărâţi.
Şi mai este ceva foarte important, de care nu trebuie să uităm. Când e ziua cuiva de naştere mergi tu la el să-l feliciţi, nu stai acasă şi-l aştepţi să vină ca să-i dai cadoul. La fel şi de Naşterea Domnului, să mergem la Casa Lui, adică la Sfânta Biserică. Acolo să-i ducem darul nostru sufletesc şi să-L slăvim cu toţii laolaltă. Iar de aici să-L luăm în inima noastră cu noi acasă şi astfel, nu doar casa, masa, dar şi viaţa ne va fi mult mai luminoasă şi mai plină de bucurie şi fericire, decât ni se pare că este.
Prot. Ștefan RÎMBU
