În ciuda aparențelor, Hristos Se naște și astăzi într-o lume în mare parte la fel de indiferență față de El ca și cea a Israelului de acum 2000 și ceva de ani. Hristos găsește și astăzi inimile celor mai mulți oameni de pe fata pământului, ba chiar a multora dintre cei botezați și îmbisericiți, mai reci decât peștera care L-a găzduit.
Daca încercăm o privire mai profunda, vom observa ca cei mai mulți dintre noi (și nu vorbesc acum de copii) nu-L așteptăm pe Hristos. Am așteptat și așteptăm „Crăciunul”, dar nu pe Hristos! Am așteptat zilele libere, veselia specifică, voluptatea cumpărăturilor, masa bogată, cadourile, atmosfera „feerică”, prilejurile de a petrece, de a ne distra… Am așteptat Crăciunul ca să ne bucurăm mai curând fără Hristos, dar în ziua… lui Hristos. I-am răpit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca să ne folosim liniștit, liberi și după pofta noastră de acest Dar. Așa cum, de altfel, facem cu lumea întreagă, de El creată, pe care o credem a noastră, cu viețile noastre, de El dăruite și de El răscumpărate cu scump Sângele Său, pe care iarăși le trăim… pentru noi și ca și cum noi am fi stăpânii, iar nu Dumnezeu…
Unde e Hristos în toata zarva petrecerilor și a meselor festive de acum? Unde e Hristos în mulțimea programelor TV murdare, la care toți privesc obligatoriu și „cu religiozitate”, a emisiunilor cu aceleași muzici lumești si drăcești, cu aceleași discuții stupide, cu același strat gros de sclipici al superficialității și trivialității, cu aceleași glume proaste și cu aceleași hăhăieli grosolane, cu aceiași nuri femeiești expuși nerușinat ca și-n toate celelalte zile ale anului, dar… acum și mai dihai, ca deh, „e sărbătoare”…
Dar și pentru noi, mulți dintre cei credincioși, să recunoaștem că este la fel… Nu știm să ne bucurăm creștinește, nu mai știm să prăznuim duhovnicește, de aceea și noi, după ce ne împlinim „rânduiala” prezenței la Sfânta Liturghie și eventual ne cuminecăm… adesea petrecem la fel ca și „lumea”, ne bucurăm cu aceeași bucurie goală, găunoasă, necurată… ne bucurăm fără Hristos! El ne rămâne simplă referință teoretică, convenție. „Știm” ca e Nașterea Lui… Dar trăim ca și cum asta n-are nicio legătura cu concretul vieții noastre și nu schimbă cu aproape nimic modul în care trăim, gândim, ne bucurăm…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, în inimile noastre și în conștiințele noastre; sau dacă L-am simțit cumva, Îl facem cât mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecăreli, bancuri, cântece lumești, filme și show-uri distractive și tot felul de preocupări, care noi le zicem firești și casnice, dar care ne țin totuși prea departe de Hristos și Nașterea Sa.
Maica Arsenia,
Calea spre vindecarea inimii
