Duhul cel viclean îşi rânduieşte cu multă iscusinţă oştile sale asupra omului. Pe locul cel dintâi în iscusințele și vicleniile sale stau gândurile, sub toate chipurile dreptăţii şi nălucirile, pe care nevoitorul cel neiscusit le poate primi nu numai ca pe nişte simple fapte, ci ca pe nişte insuflări, ca pe nişte vedenii sfinte şi cereşti. Când mintea le primeşte şi, supunându-se lucrării lor, îşi pierde libertatea, atunci căpetenia celorlalte oşti aduce în luptă gânduri şi năluciri păcătoase.
După gândurile nepătimaşe, spune Nil Sorski, urmează cugetările cele pătimaşe. Mintea, pierzându-şi de bunăvoie libertatea prin ciocnirea cu trupele din frunte, fiind dezarmată, slăbită şi înrobită, nu poate lupta nicidecum împotriva trupelor mai puternice şi îndată este biruită de ele, fiind supusă şi înrobită.
În vremea rugăciunii, trebuie să închidem mintea în cuvintele rugăciunii, respingând orice gând fără osebire: şi pe cel păcătos şi pe cel drept la arătare. Orice gând, oricare ar fi veşmântul şi armele lui, însă, dacă îndepărtează de la rugăciune, tocmai prin aceasta dovedeşte că face parte din oastea celor de alt neam şi a venit, netăiat împrejur, să înfrunte pe Israel (1Rg.17,25).
Lupta nevăzută a diavolului cu omul, prin gânduri şi năluciri păcătoase îngerul căzut o întemeiază pe înrudirea dintre păcate. Lupta aceasta nu încetează nici ziua, nici noaptea, ci lucrează cu multă încordare şi îndârjire atunci când ne aşezăm la rugăciune. Și-n acest moment, după cum au spus Sfinţii Părinţi, diavolul adună de peste tot cele mai neroade gânduri şi le revarsă în sufletul nostru. În primul rând, el ne aduce aminte de toţi cei ce ne-au adus necazuri. Necazurile şi jignirile ce ne-au fost aduse se străduieşte a le înfăţişa în imagini clare, iar răzbunarea şi împotrivirea faţă de ele le înfăţişează ca fiind cerute de o judecată dreaptă, de o cugetare sănătoasă, de folosul obştesc, de propria apărare şi de necesitate.
Sfântul Ierarh Ignatie Breancianinov
