Pe 27 noiembrie (s.n.) – 10 decembrie (s.v.), Biserica Ortodoxă prăznuieşte prin cântările ei de laudă pe Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul. Sinaxarul ne arată că acest sfânt mucenic se deosebeşte oarecum, de ceilalţi mucenici, prin chinurile sale muceniceşti, despre vom aminti puţin mai încolo.
Din însemnările aghiografice aflăm că Sfîntul Mucenic Iacob era din ţara perşilor din cetatea ce se chema Elani, născut din părinţi creştini spre sfârşitul secolului IV. Respectiv, creşterea şi educaţia sa a fost una în duhul adevăratei credinţe ortodoxe. Ajungând la vârsta căsniciei şi-a luat de soţie o femeie tot creştină. Pentru statutul său social calităţile sale era iubit de împăratul perşilor din acele timpuri, Isdegherd. Acesta a rânduit ca tânărul Iacov să fie mai mare în palatele împărăteşti. Fiind în această funcţie, atât din vicleniile deavolului, cât şi din neluarea sa aminte, s-a întîmplat să se înşele cu cinstirile împărăteşti şi multe dezmerdări păcătoase, ajungând să cadă din dreapta credinţă şi să aducă jertfă idolilor, aşa cum făcea împăratul.
Cu părere de rău, în această situaţie ajung foarte mulţi tineri şi astăzi, chiar dacă au avut parte de-o educaţie creştină, când ajung într-o funcţie oarecare sau când ajung mai înstăriţi financiar, uită de cele sfinte, de Dumnezeu şi mântuire. Dar cu toate acestea lucrurile nu sunt cu totul pierdute şi se poate reveni la o normalitate duhovnicească. Iar acest lucru îl vedem chiar din viaţa sfântului Iacov.
Căci auzind despre căderea lui Iacov mama şi femeia sa, au făcut o scrisoare către dânsul şi i-au trimis-o degrabă, în care scria: „Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească şi împăratul pământesc? Căci făcând după plăcerea împăratului vremelnic, vei pierde viaţa cea fără de moarte. Şi slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsând credinţa în Hristos şi ai primit înşelăciunea diavolească.
Plângem şi ne tânguim pentru tine, căci fiind fiu al luminii, acum te-ai făcut fiul întunericului şi al gheenei. Şi să ştii că dacă nu te vei întoarce către Dumnezeu, apoi nu ai parte cu noi; pentru că nu voim a te mai vedea, fiind închinător de idoli. Drept aceea, te rugăm cu lacrimi, întoarce-te către Hristos şi te sârguieşte a scăpa de urgia lui Dumnezeu care o să vină asupra voastră”.
Ajungând această scrisoare, Iacov a citit-o, umilindu-se şi grăind în sine: „De vreme ce maica şi soţia mea se înstrăinează de mine, oare Dumnezeu nu s-a supărat pe nelegiuirile mele?” Iată vedem cât poate face o vorbă de mamă şi de soţie creştină. Or, cum spune sfântul Ap. Pavel: „Bărbatul necredincios va fi întors – la credinţă – de femeia credincioasă”.
Mişcat fiind de vorbele mamei şi a soţiei, dar şi de duhul umilinţei şi al pocăinţei, a mers la împărat spunându-i că este creştin şi că de azi nu va mai sluji idolilor, deoarece acest lucru îl supără pe adevăratul Dumnezeu. Aceste vorbe şi hotărâre a tânărului Iacov l-a întristat pe împărat. Ca să-l înduplece pe Iacov i-a spus că îl va da la groaznice chinuri. Dar Iacov era hotărât ca mai degrabă să moară, decât să se întoarcă din nou la slujirea cea păgânească.
Văzându-l neclintit din dreapta credinţă, nelegiuitul împărat sfătuindu-se cu unii sfetnici păgâni, a hotărât să-l supună pe Iacov la nişte chinuri ne mai întâlnite, ca astfel să fie înfricoşaţi toţi creştinii sau cei care ar vrea să-i urmeze lui Iacov încredinţă. Astfel, se dăduse poruncă să-i fie tăiate membrele. Chinuitorii luându-l pe Iacov au început să-i taie pe rând degetele, unul câte unul, de la mâini şi de la picioare. Apoi, i-au tăiat antibraţele şi braţele. După care i-au tăiat pulpele şi muşchii picioarelor. În toate momentele când era muncit, Sfântul Iacov, după fiecare deget şi mădular tăiat spunea câte o rugăciune, prin care îl slăvea pe Dumnezeu.
Deşi zăcea într-o baltă de sânge, fără mâini şi picioare, doar capul şi trupul îl mai avea, Sfântul Iacov nu înceta să se roage lui Dumnezeu. În cele din urmă, unul din chinuitori, luînd cuţitul, i-a tăiat sfinţitul cap. Şi astfel săvîrşindu-şi nevoinţa pătimirii, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, în anul 421. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit şi aruncat, a zăcut pe pământ până în noapte. Apoi după ce s-a înnoptat au adunat credincioşii mădularele lui şi le-au îngropat cu mare cinste, ca pe nişte podoabe nepreţuite.
Din viaţa acestui sfânt care, aşa cum este laudat în troparul sărbătoriri sale: „I-a uimit pe toţi cu mucenicia sa neobişnuită şi înfricoşătoare…” putem reţine pentru a noastră înţelepţire duhovnicească şi mântuire sufletească, trei lucruri esenţiale.
- Chiar dacă am căzut din dreapta credinţă sau ne-am depărtat de Dumnezeu prin care va înşelări dezmierdătoare şi păcătoase, trebuie să ne întoarcem din nou la dreapta credinţă, prin pocăinţă sau chiar pătimire;
- Oricât de mari ar fi greutăţile, chinurile, bolile şi nedreptăţile vieţii, trebuie să ne rugăm permanent şi să-L slăvim pe Dumnezeu;
- Oricât de mari, multe şi grele ar fi încercările vieţii, să nu lepădăm drapta credinţă.
Şi ar mai fi un al patrulea punc, deasemenea important, chiar dacă nu ţine direct de Sfântul Iacov şi anume, folosul sfatul părintesc şi vorba înţeleaptă a soţiei, sau chiar a soţului, când fiul sau soţul-soţia se află pe drumuri greşite şi păcătoase.
E bine să ştim că Sfântul Mare Muceni Iacov, întrucât este socotit izbăvitor de pătimiri sufleteşti şi trupeşti, trebuie chemat în rugăciune – ca şi toţi sfinţii, permanent – dar mai cu seamă când suntem în grele, multe şi mari pătimiri, lăudându-i totodată neobişnuita pătimire mucenicească pe care „a suferit-o cu vitejească bărbăţie”.
Pentru un folos şi mai mare spiritual, e bine să ştim (pentru cei care încă nu cunosc acest fapt) că, pe teritoriul Republicii Moldova, în raionul Străşeni, com. Sireţi, se află o falnică Mănăstire ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul. Iar în această mănăstire se află o parte impunătoare din moaştele sfântului Iacov – o mână a sfântului – pusă spre închinare credincioşilor.
Mărimu-te pe tine, Sfinte Mare Mucenice Iacov şi cinstim chinurile şi multle tale pătimiri, care pentru Hristos le-ai răbdat!!!
Prot. Ştefan RÎMBU
