Dintotdeauna, chiar și în societățile cele mai primitive, moartea nu a fost defel percepută ca o distrugere definitivă a omului, ci numai ca o plecare, ca o trecere a sufletului într-o altă lume. Iar această plecare reprezintă, pe de-o parte, o despărțire temporară de cei apropiați de pe pământ, iar pe de alta, o întâlnire cu moșii și strămoșii care au murit deja. Chiar și cei mai simpli și necărturari oameni au simțit că viața omului nu poate fi sortită distrugerii. Revelația creștină a adus foarte multe lămuriri în ceea ce privește destinul sufletului după momentul morții trupești. Și ar trebui neapărat amintită aici învățătura despre judecata particulară a omului, ce va avea loc la patruzeci de zile după moarte și apoi Judecata Universală, de la sfârșitul lumii, care va stabili pentru veșnicie locul definitiv al fiecărei persoane. Această judecată finală va cântări nu doar faptele personale ale omului, ci și consecințele acestora, bune sau rele, asupra contemporanilor, precum și în posteritate. Ca urmare a acestei viziuni, omul e chemat la liberă alegere, dar și la responsabilitatea actelor sale și, de aceea, la cugetare la momentul morții, când va fi judecată valoarea faptelor, potrivit Scripturii: „După căile tale şi după izvodirile tale te voi judeca, zice Domnul Dumnezeu” (Iez. 24, 14).
Modernitatea sau, mai bine spus, duhul dominant al modernității refuză această perspectivă revelată asupra morții, întrucât neagă nemurirea sufletului și tăgăduiește existența vreunei judecăți după moartea trupească. Acest lucru însă nu e deloc întâmplător, întrucât prin negarea unui destin veșnic al sufletului, omul e îndemnat implicit și explicit spre preocuparea exclusivă de viața pământească și materială. Iar stilul de viață modern, consumist și exhibiționist, e fundamentat teoretic pe acest principiu. Astfel, se explică toată alergătura omului contemporan după succese facile, după distracții și după expunere publică, așa cum ne prezintă mass-media viața așa-numitelor vedete. Totuși, existența vedetismelor nu este deloc de un roz infinit, așa cum ni se sugerează. Însă nu de puține ori adevărul se descoperă public și vedem că în spatele ecranului, în viața lor intimă, unele persoane sunt profund nefericite și depresive. Iar după cum se știe depresia este boala prin excelență a epocii moderne, care va deveni, potrivit specialiștilor, în viitorul foarte apropiat, maladia cu cea mai mare incidență, fapt confirmat statistic și de Organizația Mondială a Sănătății! Desigur că psihiatrii și psihologii i-au aflat depresiei o mulțime de cauze, însă principala cauză a amplorii ei rămâne necunoscută medicinei. Cauza ultimă a depresiei, pe care nici o știință nu o poate rezolva, este lipsa de răspuns a omului modern în fața morții și faptul că, în ciuda tăgăduirii vieții veșnice, omul nu poate alunga gândul la moarte și implicit la Judecată, care e înscris în firea lui.
Moartea e o taină, e un mare eveniment, mai important decât întreaga viață, iar consecințele ce decurg din calitatea acestui moment sunt veșnice. De aceea, se poate afirma că soluția pentru toate problemele omului modern, care și-a uitat rădăcinile spirituale, este numai credința în nemurirea sufletului, așadar implicit în Ziditorul său Care ne asigură: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (In. 5, 24).
Sursa: Ziarul Lumina
