Părerea că toate religiile vorbesc despre un singur (același) Dumnezeu este tot mai răspândită. Am auzit părerea unei femei atunci când povestea despre vecinii săi din Daghestan: „Ei tot sunt credincioși, se roagă, dar în modul lor, nu ca noi. Ei bine, care este diferența? Dumnezeu este același – și la noi, și la ei”.
Sunt de acord că noi, cu toții, trăim într-o lume în care oamenii cu diferite opinii religioase contactează unii cu alții: lucrează împreună, locuiesc în aceeași casă, se deplasează cu același transport, învață în aceeași școală. Este necesar să respectăm tradiția religioasă a altei persoane, dar tot odată să nu fim indiferenți față de credința noastră.
Haideți să ne gândim: oare toate religiile vorbesc despre un singur Dumnezeu? Nu, numai religiile monoteiste. Ca exemplu să luăm mitologia scandinavă, greacă sau romană. Aceste mitologii nu vorbesc despre un singur zeu, dar despre un panteon cu mulți zei. Atunci când vorbim despre religiile monoteiste, cum ar fi iudaismul, islamul sau creștinismul, apare o mare ispită să zicem că credem în același Dumnezeu, numai că ne rugăm și ne închinăm Lui în mod diferit, dar că toate aceste obstacole pământești nu ajung la cer.
Într-adevăr, cu părerea precum că Dumnezeu și Creatorul pământului – este Unul, va fi de acord și fiecare creștin, și fiecare iudeu și fiecare musulman. Însă apare altă întrebare: cum noi îl închipuim pe El? Îl închipuim pe Dumnezeu total diferit.
Imaginați-vă că vorbiți despre o persoană. De exemplu despre Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite. Cineva va zice: „Este un bărbat în vârsta de 70 ani, cu păr gri, de înălțime medie, corpolent”. Altcineva va afirma: „Nu, el este slab, înalt, în vârstă de 40 ani”.
Vorbim despre aceeași persoană? Da, numai că cineva o va descrie într-un mod, altcineva în alt mod. Prin urmare, unul are dreptate, altul nu. Atunci când vorbim despre oarecare persoană e ușor să aflăm adevărul. Scrieți numele ei în căutare în internet și veți primi toate datele despre ea.
Atunci când vorbim despre atributele Domnului, este mai greu de verificat. Cu musulmanii și iudeii noi vom vorbi în moduri diferite. Și aceasta nu este o simplă neînțelegere. Întrebarea este următoarea: Îl vom cunoaște sau nu pe Dumnezeu când vom sta în fața Lui?
Să facem o comparație: De exemplu am hotărât să construim clădire și am început a ne sfătui cu constructorii. Cineva din constructori afirmă că cărămida de marca 75 nu este bună pentru a ridica clădire înaltă, iar alt constructor, dimpotrivă, afirmă că cărămida de marca sus-menționată este de 10 ori mai tare și este bună pentru a ridica clădirea. Cine are dreptate, iar cine este greșit? Dacă noi, în timpul construcției, ne vom conduce de idei greșite despre proprietățile materialelor (cărămidă, beton, armatură, etc.), atunci clădirea se va prăbuși și vom suferi. Însă dacă calculul a fost efectuat corect, atunci clădirea va rămâne.
Cu privire la Dumnezeu, este o întrebare foarte serioasă, fiindcă noi suntem chemați să ne asemănăm cu Dumnezeu în calitățile Sale. Cu această afirmație vor fi de acord și musulmanii, și iudeii. Dar dacă vorbim despre aceste calități în moduri diferite, atunci ne vom îndrepta în direcții diferite. Musulmanii și iudeii îl percep pe Dumnezeu în moduri diferite. Chiar și catolicii și protestanții vorbesc altfel despre Dumnezeu decât creștinii ortodocși.
Motivul întreruperii comuniunii euharistice cu catolicii, precum și cu alți eretici, cu care Biserica Ortodoxă a întrerupt comuniunea, a fost acela că Biserica, în persoana sfinților părinți și a Sinoadelor Ecumenice, a socotit precum că, părerile greșite despre Dumnezeu sunt inacceptabile, fiindcă ele vor aduce la o catastrofă în viața spirituală și vor crea probleme în lucrarea mântuirii.
S-ar părea la prima vedere: ce legătură există aici? Roagă-te lui Dumnezeu așa cum poți, trăiește în conformitate cu conștiința, etc. Dacă omul, pur și simplu, încearcă să facă primii pași spre Dumnezeu: se învață a ruga, încearcă a trăi în conformitate cu conștiința, nu face rău aproapelui, etc., atunci ortodocșii în aceste caracteristici se vor asemăna cu catolicii și protestanții. Cu cât mai serios ne vom atașa de viața spirituală, cu cât mai serios ne vom adânci în practicile ascetice și învățătura credinței, cu atât mai multe diferențe vor apărea între noi.
Ortodocșii care intră în sfânta biserică ocazional, care nu se roagă acasă, nu țin post și se împărtășesc cu Sfintele Taine odată pe an, practic nu se deosebesc de catolici, care procedează în mod asemănător. De exemplu călugărul ascet ortodox și călugărul ascet catolic se deosebesc unul de altul – cu practicile, nevoințele, atașarea față de Dumnezeu. Dacă ne uităm la ce ne îndeamnă Francisc de Assisi și cuviosul Serafim de Sarov, vedem că îndemnurile lor nu au nimic comun.
Francisc a încercat să-i urmeze lui Hristos în tot ceea ce ține de exterior, material. De exemplu el a încercat ca și Hristos să nu mănânce 40 de zile nimic, dar din smerenie Francisc a mâncat jumătate de prescură. A dorit să pătimească ca și cum a pătimit Hristos. S-a refuzat de bogăție, este și fresca „Nunta lui Francisc cu Sărăcia” (doamnă slabă și urâtă). Dar pe noi nu ne mântuiește lipsa bogăției sau bogăția, ci unirea cu Hristos. Ca să ne unim cu Hristos e necesar să ne asemănăm Lui. Și aici noi vedem o mare diferență dintre sfântul Serafim de Sarov și Francisc de Assisi.
Să ne reamintim despre renumita nevoință a cuviosului Serafim – când el 1000 de zile și nopți a stat pe piatră și se ruga: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”. El conștientiza că este păcătos, observa nedesăvârșirea sa în comparației cu idealul la care ne cheamă Hristos. Conștientizând căderea sa, cuviosul se ruga numai pentru mila lui Dumnezeu față de el. Francisc însă zicea că nu are păcat pe care nu l-ar fi răscumpărat prin mărturisire și pocăință. În viața lui Francisc este menționat faptul că atunci când Hristos l-a întâmpinat pe el după moarte și l-a dus la Dumnezeu Tatăl, Tatăl pe o clipă a fost confuz: cine din ei este fiu după ființă, și cine după har. Sfântul Serafim nici o dată nu va îndrăzni să zică că nu are nici un păcat, fiindcă el 1000 de zile și nopți s-a rugat Domnului să-i ierte păcatele.
Noi trebuie să înțelegem cui și cum să urmăm în această viață. Modul de urmare lui Hristos a lui Francisc, Thomas de Kempis sau Ignațiu de Loyola pentru ascetul ortodox este inacceptabil. Aceasta privește diferențele dintre catolicism și ortodoxie.
Protestantismul este departe de perceperea ortodoxă a lui Dumnezeu, iar iudaismul și islamul în general sunt foarte departe de ea. De aceea nu este posibil să vorbim despre un (același) Dumnezeu în religii diferite. Da, Dumnezeu este unul. Atunci când musulmanul afirmă: „Noi ne rugăm Domnului, care a creat această lume”, noi vom fi de acord cu el. Dacă vom zice că El este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, ei ne vor înțelege. Însă când vom ajunge la atributele Domnului sau careva caracteristici ale Lui, deja ne vom despărți de musulmani.
Descrierea musulmanilor despre Allah este total diferită de descrierea noastră despre Dumnezeu. Și aici deja nu mai putem să vorbim despre Unul Dumnezeu. Va fi ca în exemplul despre secretarul general al Națiunilor Unite. Unii îl vor reprezenta ca pe un bărbat de 70 de ani, de înălțime medie, corpolent, alții vor avea altă închipuire. Și dacă vor avea ocazia să-l întâlnească (vadă) cine îl vor recunoaște? Așa și noi, dacă vom avea închipuire corectă despre Dumnezeu, atunci ÎL vom recunoaște, fiindcă către El ne-am îndreptat toată viața noastră, către El ne-am întors dragostea noastră, chiar și dacă în această cale am avut căderi.
Mitropolit de Kaluga și Borovsk CLEMENT.
