Vineri, 14 februarie 2020, la Complexul Memorial din municipiul Ungheni a avut loc un Mting consacrat eroilor căzuți în războiul din Afganistan precedat de parastasul de pomenire a celor căzuţi în luptă. În cadrul Mitingului au luat cuvântul reprezentanții Bisericii, oficialități ale conducereii locale și raionale, reprezentanți ai Forțelor Armate din teritoriu după care au urmat depuneri de flori.
La invitația Președintelui Asociației Veteranilor care au luptat în războiul din Afganistan și cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, la acest eveniment au luat parte reprezentanți ai Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală în Ministerul Apărării, Protodiacon Victor ROTARI și alți clerici ai Catedralei Episcopale „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
Peste 13.000 de ostaşi moldoveni au participat la războiul din Afganistan, care a avut loc între anii 1979 şi 1989.
Mai bine de 300 au murit, patru au fost daţi dispăruţi, iar mii de răniţi sau traumaţi psihologic, în acel război suferă şi acum de diverse maladii.