Dragele și scumpele noastre preotese, să nu uitați niciodată că aveți un rol, o misiune însemnată, o slujire deosebită și o contribuție importantă de adus în lume.
Totodată trebuie să știm că drumul către Hristos este întotdeauna un drum al Golgotei. De aceea, calea pe care mergeți voi împreună cu soții voștri, preoții, este o cale deosebit de anevoioasă, dar și plină de binecuvântări. Este o cale cu mult har, dar pe care apar și multe piedici de la diavol.
Este știu faptul că în spatele unui preot bun stă o preoteasă bună, iar în spatele unui preot lipsit de grijă duhovnicească, de multe ori se găsește o preoteasă lumească. Or, o asemenea atitudine nu trebuie să existe în familia preotului.
Dacă priviți slujirea și misiunea voastră și a soților voștri, a preoților, într-un mod duhovnicesc, cu bucurie vă veți asuma povara familiei. Căci e foarte important să conștientizați că preoteasa asumându-și povara familiei, îi ușurează cumva crucea preotului, iar el are mai multă posibilitate de a se ocupa de turma sa. Astfel, contribuiți și voi, preotesele, la lucrarea de mântuire a Bisericii. Iar pentru aceasta să știți că și voi veți lua de la Dumnezeu răsplată asemenea preotului.
Chiar dacă soții voștri, preoții, lipsind de acasă, pentru oarecare îndatoriri misionare și pastorale, iar din această pricină vă aflați într-o încurcătură sau tristețe omenească, să știți că în acel moment, dacă nu veți cârti din această pricină, Dumnezeu vă va trimite mângâierea dumnezeiască, care este mai importantă și mai folositoare decât mângâierea omenească.
De aceea se cuvine să vă îndepliniți misiunea de preotese cu mult drag și cu entuziasm, pentru că atunci cu adevărat veți fi plăcute lui Dumnezeu.
Și chiar dacă în misiunea voastră de preotese, vă veți simți împovărate de anumite responsabilități sau greutăți și vi se va părea cumva că toate ușile izbândei sunt închise, să știți că toate vi se vor deschide într-o vreme. După cum spunea și Sfântul Iosif Isihastul, că nevoindu-te cu răbdare veți simți prezența harului lui Dumnezeu în inima și viața Dumneavoastră. Or, e foarte important să înțelegeți că fără harului lui Dumnezeu e imposibil să fii o preoteasă plăcută lui Dumnezeu, folositoare preotului și model în societate.
De aceea să știți că în pravila mea de rugăciune mă rog ca Dumnezeu să vă dea har și putere, ca să fiți întotdeauna bucuroase de misiunea și rolul Dumneavoastră și să aveți nădejde sfântă, încrezându-vă în voia Sa cea Sfântă.
Arhimandrutul Efrem de la Vatoped
(Sfaturi selectate din sinaxa ținută de Arhimandritului Efrem Vatopedinul
cu soțiile de preoți pe 19 noiembrie 2020 și 28 ianuarie 2021)