Auzind despre virtutea milosteniei sau mai degrabă despre îndemnul scripturistic şi al Sfinţilor Părinţi că, un creştin adevărat trebuie să fie milostiv, foarte mulţi cred că milostiv este doar cel care dă celor săraci şi necăjiţi bani, mâncare, haine sau alte bunuri materiale. Cu siguranţă că aceştea sunt milostivi. Dar ar putea apărea întrebarea, poate deja şi o au mulţi din cei cu lipsuri materiale şi foarte săraci, cum poate un sărac să fie milostiv, dacă el nu are multe din cele necesare? Oare pentru unul ca acesta să nu fie valabil îndemnul spre milostenie? Oare un sărac cum poate şi trebuie să fi milostiv sau nu? Şi găsim răspuns în primul rând în evanghelie, când Hristos spune: „Cine va da un pahar de apă cuiva, nu-şi va pierde răsplata” (Mat. 10, 42). Or, fiecare sărac, oricâte lipsuri materiale va avea totuşi „un pahar de apă rece” poate să ofere.
Însă mai este o altă formă de milostenie, care în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor ne poate arăta că suntem milostivi. Această milostenie, mai este numită milostenie spirituală, întrucât atunci când oferi un lucru, un dar, un bun oarecare cuiva, este numită milostenie materială. Şi ca să înţelegem mai bine ce ar fi şi cum am putea practica virtutea milosteniei spirituale, vom relata o întâmplare, cu un adânc înţeles duhovnicesc.
„Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil 1-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat casă ne mântuim.
-Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
-Fiule, nu doar asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi pe mama ta îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic, iar mama ta a avut grijă de el. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuiesă dai din buzunar, ci din suflet.”
Aşa că fiecare om şi mai ales creştin bun, poate şi trebuie să fie milostiv, dacă nu poate cu ceva material, atunci spiritual, după cum s-a arătat în povestirea de mai sus, avem posibilitatea cu toţii.
Prot. Ştefan RÎMBU
