An de an, vineri seara în săptămâna a cincea din Postului Mare, se oficiază Slujba Imnului Acatist, închinat Maicii Domnului. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice ale Postului Mare, menite să-l pregătească sufletește pe credincios pentru marele praznic al Învierii Domnului. Alături de profunzimea și frumusețea specifică a rugăciunii în sine, Imnul Acatist are și o istorie miraculoasă care, analizată în esență, constituie un real izvor de învățături duhovnicești ce-și pot găsi aplicarea în situații concrete din viața duhovnicească și socială, mai ales în situația actuală.
Potrivit relatărilor istorice, cântarea acestui Acatist își are originile în timpul eliberării Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, din timpul împăratului Heraclie. Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra capitalei. Deşi situaţia părea a fi fără scăpare, Patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a organizat o serie de procesiuni pe zidurile cetăţii cu relicvele Sfintei Cruci, cu icoana „nefăcută de mână” a lui Hristos şi cu veşmântul Maicii Domnului. De asemenea, a încurajat tot poporul să lupte cu vitejie împotriva barbarilor cotropitori şi a îndemnat clerul să intensifice rugăciunile de cerere către Născătoarea de Dumnezeu.
Râvna locuitorilor, alimentată de nădejdea că Maica Domnului îi va ajuta, a fost atât de intensă încât au reuşit să respingă atacurile inamicului şi au pregătit terenul pentru contraatacul decisiv al lui Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi.
În semn de recunoştinţă, poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului, în biserica Fecioarei din Vlaherne. Din acel moment, ziua de 7 august a rămas zi de comemorare solemnă a ajutorului dat de Hristos, prin mijlocirea Maicii sale, „împotriva vrăjmaşilor ce ne împresurau pe pământ şi pe mare”.
Ulterior, s-a adăugat acestei zile şi memoria altor asedii ale Constantinopolului din anii 677, 717, 718 şi 860. Prin toate aceste comemorări s-a făcut din acest Acatist, un imn de încredere a poporului bizantin în cinstea Maicii Domnului care îi ocrotea.
La început prăznuirea eliberării miraculoase a Constantinopolului, cântată împreună cu Acatistul, se comemora anual la 7 august, iar în sec. VIII a fost transferată de Patriarhul Gherman pe data de 25 martie, datorită strânsei legături cu sărbătoarea Bunei Vestiri. În sec. IX, era sărbătorită la sfârşitul Postului Mare, şi abia ulterior s-a fixat pentru săptămâna a cincea din Postul Mare.
Unul din motivele care au prilejuit trecerea slujbei Acatistului în sâmbătat a cincia a Postului Mare este următoarea. Duminica a cincia din Postul Mare este închinată cuvioasei Maria Egipteanca. Cunoaştem din relatările aghiografice că această cuvioasă, fiind o femei foarte păcătoasă, atunci când a vrând să se închine Cinstitei Cruci la Ierusalim, o putere nevăzută i se împotrivea să meargă să se închine. A încercat de mai multe ori să intre, dar fără izbândă. La intrarea în această biserică, pe zid era o icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, cuvioasa Maria Egipteanca, recunoscând că păcatele sale multe sunt cauza nevăzutului obstacol, căzu în genunchi la acea icoană şi se rugă stăruitor către Maica Domnului să mijlocească către Fiul ei şi dacă îi va îngădui să se închine, a făgăduit că îşi va schimba viaţa păcătoasă. Astfel, Maica Domnului a mijlocit la Fiul ei, iar cuvioasa Maria a fost slobozită spre a merge la închinare. După aceasta a urmat ridicarea ei din prăpastia patimilor ruşinoase, aşa cum şi făgădui-se.
Din această istorisire trebuie să înţelegem că, oricât de păcătoşi am fi şi nevrednici de a ne apropia de Dumnezeu, dacă alergăm stăruitor cu rugăciune şi umilinţă către Maica Domnului, ea mijloceşte pentru noi şi a noastră mântuire înainte Divinităţii. Căci așa ne și rugăm de fapt, în rugăciunile paraclisului Maicii Domnului: „Maică Preacurată, roagă pe Domnul milei, pe Care L-ai născut, să izbăvească de păcate și de întinăciune sufletească pe cei ce ți se roagă…”.
Slujba Acatistului din sâmbăta săptămânii a cincia din Postul Mare, ne arată foarte limpede câte binecuvântări cereştişi cât ajutor în cele spirituale şi materiale putem dobândi prin mijlocirea Maicii Domnului. Binecuvântările şi ajutorul Pururea Fecioarei Maria, s-au revărsat peste omenire nu doar odată şi nu doar pentru cineva anume, ci şi astăzi ne putem învrednici de ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, doar să avem nădejde şi credinţă în puteria ei de ajutorare. De aceea, să alergăm către ea cu rugăciune stăruitoare şi atunci vom simţi mijlocirea pentru noi înaintea Fiului ei. Ne va dărui, totodată – ca şi tuturor celor care au alergat la ea cu credință – daruri cereşti şi pământeşti; ne va ajuta să ne ridicăm din mocirla păcatelor; ne va izbăvi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţişi, ca o mamă iubitoare de fii, ne va mângâia sufleteşte în orice întristare, necaz și supărare.
Preotul Ştefan RÎMBU
