Preacuvioasă Maică
Cu frăţească dragoste în Hristos, Vă felicităm în această zi importantă din viaţă. Sfântul ocrotitor al cărui prenume îl purtaţi să fie rugător către Sfânta Treime, pentru pacea întregii lumi, iar sfinţia voastră să-i urmaţi viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, căci monahul este un om al fericirii pentru că poate comunica cu Dumnezeu zilnic, iar în anii care urmează să-i trăiţi, să intensificaţi, îmbogăţiţi această fericirire şi iubire dumnezeiască a vieţii care este un dar dumnezeiesc pentru fiecare.
Ne bucurăm pentru activitatea pe care o depuneţi în viaţa de zi cu zi în Mănăstirea Frumoasa, care este o perlă a monahismului din ţara noastră şi pentru activitatea pe care o desfăşuraţi în Episcopia noastră.
Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru viaţa monahală pe care o trăiţi şi multă credinţă faţă de Biserică şi Hristos.
Cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos Domnul,
+PETRU,
Episcop de Ungheni şi Nisporeni