Mesajul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, adresat Protoiereului Bartolomeu TURTUREANU, Protopopul Circumscripției Ungheni și paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, s. Sculeni, cu împlinirea a 41 ani de viață

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte Protopop,

Împlinirea celor 41 ani de viață pământească, ne oferă prilejul de a Vă adresa sincere felicitări şi urări de bine cu ocazia acestei aniversări.

La acest popas aniversar, Vă dorim, Preacucernice Părinte Bartolomeu, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.

Ziua de naștere de dă prilejul să menționăm și faptul că v-ați născut într-o familie preoțească, de unde ați învățat de mic lucrurile cele bune și frumoase, îndrăgind slujbele bisericii și slujirea preoțeasă de la regretatul tată, Prot. Dumitru și mama, preoteasa Valentina, care au trudit să vă insufle de mic dragostea de cele sfinte și credința curată în Dumnezeu.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Slujire și ajutor în toate activitățile ce le înfăptuiți în parohia Sfinției Voastre, dar și în cuprinsul Protopopiatului Ungheni, al cărui Protopop și sunteți.

Anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri, cu spor duhovnicesc în lucrarea faptelor mântuitoare.

De asemenea, Vă mai doresc ca să rămâneți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovniceşte şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări în slujirea preoţească și activitatea de Protopop al Circumscripției Ungheni, dar și de paroh al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Sculeni.

Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întăriți spiritual în lucrarea pastoral-misionară ce o desfășurați cu multă dragoste și abnegație.

Anii vieții pe care o să Vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie trepte din scara ce să Vă ducă la Hristos, dar și ani îmbelșugați cu cât mai multe fapte bune.

Totodată, la acest popas aniversar, deopotrivă cu cuvintele de sinceră felicitare, ne exprimăm și profunda recunoștință pentru toată implicare și slujirea sârguincioasă de care dați dovadă în activitățile și ascultările ce le îndepliniți exemplar.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

+ PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni