Preasfinţite Stăpâne,
Viaţa fiecăruia dintre noi este consecinţa unei chemări a lui Dumnezeu. „El a zis şi s-au făcut cele ce sunt.” Venirea pe lume a unui om stă sub semnul chemării creatoare a lui Dumnezeu.
Suntem trimişi pe pământ cu rosturi tainice pe care doar El le cunoaşte desăvârşit. Fiecare din noi ne îndreptăm paşii spre a împlini în fiecare zi a vieţii noastre Voia lui Dumnezeu, pentru ca El la rîndu-I să ne călăuzească, conform proniei Sale.
Naşterea şi viaţa Preasfinţiei Voastre au făcut ca Dumnezeu să Vă cheme acum 7 ani la treapta arhieriei, o treaptă plină de vrednicie dar în acelaşi timp şi de mare responsabilitate.
Să dea Bunul Dumnezeu ca înalta slujire pentru care aţi fost chemat la existenţă, să fie o permanentă înălţare a turmei dreptmăritoare pe care o oblăduiţi, într-o lumină taborică. Vă dorim să rămâneţi neclintită piatră de temelie a Bisericii Ortodoxe, Atotmilostivul Dumnezeu să Vă dăruiască şi în continuare binecuvântări cereşti şi pământeşti, iar harul Lui să Vă ajute în slujirea responsabilă de Episcop de Edineţ şi Briceni, pentru mulţi ani înainte!
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Stăpâne!
Cu deosebită dragoste şi respect,
+ PETRU,
Episcop de Ungheni şi Nisporeni