Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat ÎPS Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni cu prilejul celebrării zilei protectorului ceresc

Înaltpreasfinţitul Petru, arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a cinstit miercuri, 12 iulie, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a adresat un mesaj de felicitare.

Înaltpreasfinţia Voastră,

Dragă confrate întru Hristos

În zi de aleasă prăznuire duhovnicească, atunci când suflarea ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aducem înaltpreasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine.

Cu acest deosebit prilej, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și propășirea Bisericii.

Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

În zi de sărbătoare, nădăjduim că Mântuitorul Hristos Vă va dărui din nespusa-I milă cu credincioşia jertfelnică a Sfântului Aposotol Petru, spre a fi şi mai departe la fel de râvnitor pentru binele şi propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova şi pentru a moşteni Împărăţia Cerurilor.

Asigurându-Vă de preţuirea şi respectul nostru, Vă spunem

LA MULŢI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!

Cu dragoste întru Hristos,

 VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE