Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat preotului Petru MACOVEI, parohul bisericii „Sf. Ierh. Nicolai” din s. Bumbăta, r. Ungheni, cu împlinirea a 29 ani de viață

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice Părinte PETRU,

Cu ocazia împlinirii celor 29 ani de viață, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.

Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.

Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.

Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Preacucerniciei Voastre.

Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii parohiei „Sf. Ierh. Nicolai” din s. Bumbăta, r. Ungheni, pe care o păstoriți exemplar și jertfelnic.

Tot în acest context, dorim să ne exprimăm aprecierea și recunoștința pentru toată munca depusă de Sfinției Voastre, având deplina încredere că și de-acum încolo vă veți trudi jertfelnic în ogorul lui Hristos.

În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

             + PETRU,            

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni