Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Duhovnic, ZOSIMA,
Cu ocazia împlinirii celor 25 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.
Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.
Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.
Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Preacuvioșiei Voastre.
Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte obștea monahală a Sfintei Mănăstiri „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, pe care o spovediți și căreia îi asigurați zi de zi asistență religioasă.
De asemenea, prin harul preoției să hrăniți duhovnicește și să alinați sufletește credincioșii ce vin la Sfânta Mănăstire, ca la un izvor de apă vie.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni