Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit, SPIRIDON,
Cu prilejul împlinirii a 20 ani de când prin binecuvântare arhierească ați fost rânduit să fiți stareț a Sfintei Mănăstiri „Icoana Maicii Domnului – Bucuria tuturor celor necăjiți” din localitatea Veverița, rn. Ungheni, Vă adresa sincere felicitări şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.
În toți acești ani de stareție, prin activitatea și slujirea rodnică v-ați dovedit a fi un slujitor cucernic și ascultător, un exemplu de stareț, care îndepliniți cu succes toate binecuvântările și ascultările încredințate, iar pe lângă toate acestea găsiți timp să dați slavă lui Dumnezeu și să păstoriți turma monahală ce v-a fost încredințată.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.
Totodată, în această zi binecuvântată pentru Preacuvioșia Voastră, dorim să ne exprimăm, gratitudinea, recunoștința și înalta apreciere pentru tot ce înfăptuiți în complexul monastic al Sfintei Mănăstiri Veverița, închinată Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.
Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întăriți spiritual în lucrarea preoțească ce o desfășurați cu multă dragoste și abnegație.
Vă dorim ca turma cuvântătoare ce va fost încredințată, viețuitorii sfintei mănăstiri, să-i călăuziți cu povețe și exemplul vieții Sfinției Voastre către Împărăția Cerurilor. Iar pelerinii, închinătorii, ctitorii și binefăcătorii Mănăstirii Veverița ori de câte ori vor veni și se vor întâlni cu Preacuvioșia Voastră, să-și găsească alinare sufletească și întărire duhovnicească.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni





