Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Arhimandrit SPIRIDON,
Cu ocazia împlinirii celor 48 ani de viață pământească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.
Ziua de naștere a fiecăruia dintre noi, ne duce cu gândul la cele mai deosebite și importante momente din viață. Iar în viața unui slujitor cele mai importante momente cele legate de biserică și mântuirea sufletului.
Astfel, la acest popas aniversar nu avem cum să trecem cu vederea faptul că născându-vă și crescând într-o familie creștină, cu care mergeați la sfintele slujbe bisericești, de unde ați și primit o educație duhovnicească, vați străduit în toți anii vieții să-L urmați și să-L iubiți pe Dumnezeu cu toată ființa, așa cum ne îndeamnă Hristos în evanghelia Sa. Iar ca urmare a acestei dragoste ce s-a înrădăcinat puternic în inima și viața Preacuvioșiei Voastre, vați hotărât să-I dăruiți întreaga viață lui Dumnezeu, îmbrăcând chipul îngeresc prin haina monahală.
De aceea ne rugăm ca Dumnezeu și-n continuare să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge prin anii vieții tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament creștin cu care sunteți caracterizat. Iar pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.
Preacuvioase Părinte SPIRIDON,
Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte obștea Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, dar și pe credincioșii care vin pentru hrană și mângâiere sufletească la sfintele slujbe în această străveche vatră monahală.
Totodată, cu acest binecuvântat prilej de omagiere a anilor de viață pământească, Vă aducem și cuvintele noastre de apreciere, pentru tot ce înfăptuiți ca egumen al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni