Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit,
În această semnificativă pentru Preacuvioșia Voastră, avem deosebitul prilej creștinesc de a Vă adresa cele mai sincere și calde cuvinte de felicitare și alese urări de bine cu împlinirea a 46 ani de viață! Această aniversare, îmi oferă totodată și prilejul de a evidenția unele momente cu care Dumnezeu va binecuvântat de-a lungul acestor ani.
Sfinții Părinți atribuie călugărului trăitor în duh și adevăr cuvintele ,,Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor..”, iar de aici pot remarca și scoate în evidență faptul că încă de mic copil v-ați arătat un râvnitor înflăcărat după cele sfinte, nelipsit de la rugăciunile săvârșite în biserici, astfel în vremuri de prigoană ale bisericii a-ți reușit să mărturisiți pe Hristos cu îngerească-nevinovăție de copil.
Anii trec și deși timpurile se schimbă, Preacuvioșia Voastră a reușit să mențină aprinsă flacăra credinței, uneori îngenuncheat de greutăți, alteori lipsit de cele materiale, dar niciodată nu a-ți cedat în fața ispitelor lumii trecătoare și deșarte. Și iată că trecând timpul, Dumnezeu va așezat acolo unde a știut El mai bine-în ,,Tinda Raiului”, în sfânta Mănăstire Hîncu, unde a-ți reușit de-a lungul anilor să dați dovadă de o adevărată trăire în Hristos.
Sfântul Paisie Aghioritul menționează că ,,viețuirea călugărului este în ceruri”, mie rămânându-mi decât să vă doresc ca anii vieții pământești să fie o împletire armonioasă a cerescului cu pământescul, pentru ca din această viețuire să puteți încredința lui Hristos icoana vieții plină de lumină. Aveți cea mai nobilă misiune din toate cele posibile, ca lepădând lumea, din afara ei să lucrați toate cele spre binele și mărirea bisericii, iar eu vă doresc să fiți și în continuare un vrednic Slujitor al Bisericii lui Hristos.
Sfinții Părinți ne îndeamnă ,,să nu limităm rugăciunea noastră doar la cuvinte, ci să facem din viața noastră o continuă rugăciune”, așadar îndemnat de aceste sfinte cugetări, Preacuvioase Părinte să faceți din anii vieții pământești dăruiți de Hristos o continuă rugăciune și scară către cer.
De asemenea, Vă doresc să binecuvinteze Dumnezeu cu har și multe daruri cerești, clipele de viețuire ale Preacuvioșiei Voastre.
Ani binecuvântați și toți îmbelșugați cu spor duhovnicesc, sănătate sufletească și trupească și ajutor divin în tot lucrul cel mântuitor.
Totodată, la acest popas aniversar, dorim să vă aducem și cuvinte de înaltă apreciere pentru tot ce înfăptuiți exemplar și jertfelnic prin ascultarea de duhovnic al Sfintei Mănăstiri Hîncu.
La mulți și binecuvântați ani!
Cu arhiereşti binecuvântări și aleasă prețuire,
† PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni