Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Egumenii SILUANA (Iacob), Stareța Mănăstirii Vărzărești, cu cinstirea sfântului ocrotitor

Preacuvioșia Voastră,

Preacuvioasă Maică SILUANA,

În această zi de sărbătoare duhovnicească pentru Cuvioșia Voastră, când cinstiți pe Sfântul al cărui nume îl purtați, cu multă dragoste și demnitatea creștină din ziua călugăriei, Vă adresăm sincere cuvinte de felicitare și urări de bine.

Vă dorim ca Sfântul ocrotitor, Cuviosul Siluan, să fie dea pururi rugător înaintea Sfinte Treimi pentru Cuvioșia Voastră, întărindu-vă spiritual pentru ai urma sfaturile, învățăturile și exemplul de trăire duhovnicească.

Întrucât viața unui monah este așa cum spunea chiar cuviosul Siluan, o urcare spre Hristos pe un drum stâncos, vă dorim să fiți ajutată spiritul de acest mare sfânt pentru a călători duhovnicește spre Împărăția Cerurilor, dimpreună cu întreaga obște, pentru a vă putea bucura veșnic în rai de nemărginita fericire, odihnă și pace.

Totodată vrem să remarcăm și faptul că ne bucurăm pentru toată activitatea pe care o desfășurați dimpreună cu obștea, în viaţa de zi cu zi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, care este o perlă a monahismului din ţara noastră. Și tot pe această cale apreciem profund tot ce înfăptuiți exemplar în mănăstirea Vărzărești.

Preacuvioasă Maică Stareță,

Avem nădejdea că Dumnezeu Vă va călăuzi să împliniți toate faptele credinței mântuitoare și să faceți din Sfânta Mănăstire Vărzărești, o oază spirituală și un loc de liniște duhovnicească, dar și un izvor de redobândirea puterilor sufletești, la fel cum a fost și până în prezent.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru viaţa monahală pe care o trăiţi şi multă credinţă faţă de Biserică şi Hristos.

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

+PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni