Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit, SPIRIDON,
În această zi deosebită pentru Preacuvioșia Voastră, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Cuviosul Spiridon de la Kiev – Pecersca, Vă exprim cele mai alese gânduri, însoțite de părintești binecuvântări.
Vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală și misionară pe care o desfășurați cu mult devotament.
Prin activitatea și slujirea rodnică v-ați dovedit a fi un slujitor cucernic și ascultător, un exemplu de stareț, care îndepliniți cu succes toate binecuvântările și ascultările încredințate, iar pe lângă toate acestea găsiți timp să dați slavă lui Dumnezeu și să păstoriți turma monahală ce v-a fost încredințată.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.
Totodată, în această zi binecuvântată pentru Preacuvioșia Voastră, dorim să ne exprimăm, gratitudinea, recunoștința și înalta apreciere pentru tot ce înfăptuiți în complexul monastic al Sfintei Mănăstiri Veverița, închinată Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască prin rugăciunea Sfântului Ierarh Spiridon, ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni