Preacuvioase Părinte Arhidiacon,
În această zi deosebită pentru Sfinția Voastră, îți aducem sincere și calde urări de bine, însoțite de binecuvântări arhierești, cu ocazia zilei de naștere.
Frumoasa vârstă de 35 de ani, este o vârstă a tinereții prin care ne avântăm cu multă dragoste spre Împărăția Cerurilor și cu multă râvnă sufletească alergăm cu dor după Hristos cu tot dinadinsul. Iar astăzi când mulți tinereții încă nu s-au determinat sau poate nici nu știu pe ce drum al vieții să apuce, Cuvioșia Voastră la această vârstă deja de aproape 20 de ani, alegând drumul călugăriei, dați dovadă de un monah adevărat, prin ascultarea necondiționată, fiind și un vrednic slujitor al altarului prin râvna ce o aveți față de sfintele slujbe și ascultarea exemplară.
Crescut fiind de părinții Gheorghe și Eudochia, dar mai ales educat în duhul Dreptei Credințe de bunica Maria, de mic erați nelipsit de la sfintele slujbe, iubind cu adevărat biserica. Iar nu mult timp după aceasta, din vârsta fragedă a tinereții ați îndrăgit și viața mănăstirească, alegând de al urma pe Hristos pe drumul monahismului, îmbrățișând Îngerescul Chip, prin care v-ați adus lui Hristos ca un dar neprihănit la nici 20 de ani împliniți.
Preacuvioase Părinte omagiat,
La acest popas aniversar, Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să Vă dăruiască binecuvântări cerești însoțite de sănătate sufletească și trupească, pace în inimă bucurii duhovnicești și sfinte împliniri.
Totodată, dorim să vă aducem și cuvinte de apreciere profundă pentru toate activitățile și ascultările ce vă sunt încredințate și pe care le înfăptuiți cu dragoste și fără cârtire.
Rugăm pe Dumnezeu să Vă răsplătească din prea plinul Bunătății Sale, osteneala sufletească și truda trupească pe care o depuneți spre binele Bisericii Ortodoxe, în cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
Să ne trăiți Preacuvioase Părinte ani îndelungați, fiind puternic, cu multă răbdare și înțelepciune desăvârșită, așa cum ați fost până în prezent.
Întru mulți, fericiți și binecuvântați ani, Preacuvioase Părinte Arhidiacon VENIAMIN!!!
Cu arhierești binecuvântară și prețuire părintească,
+PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni