Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioasă Maică Stareță,
Cu ocazia împlinirii celor 35 ani de viață monahală, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.
Astfel, la acest popas de aniversare duhovnicească nu avem cum să trecem cu vederea faptul că întreaga viață, de 98 ani, i-ați închinat-o lui Dumnezeu, prin nevoință creștinească și monahicească, străduindu-vă în toți anii vieții să-L urmați și să-L iubiți pe Dumnezeu cu toată ființa, așa cum ne îndeamnă Hristos în evanghelia Sa. Iar ca urmare a acestei dragoste ce s-a înrădăcinat puternic în inima și viața Preacuvioșiei Voastre din fragedă vârstă, v-ați hotărât să-I dăruiți întreaga viață lui Dumnezeu, îmbrăcând chipul îngeresc prin haina monahală cu 35 ani în urmă. Dar întrucât din fragedă copilărie ați viețuit în sfinte mănăstiri, înaintea lui Dumnezeu aveți mai mulți ani de viețuire monahicească.
De aceea ne rugăm ca Dumnezeu și-n continuare să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge prin anii vieții tot cu aceiaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament creștin cu care sunteți caracterizat. Iar pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.
Preacuvioasă Schiegumenă EUSTOLIA,
La această venerabilă vârstă, Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte obștea Sfintei Mănăstiri Răciula, dar și pe credincioșii care vin pentru hrană și mângâiere sufletească la sfintele slujbe în această străveche vatră monahală.
Totodată, cu acest binecuvântat prilej de omagiere a anilor de viață pământească, Vă aducem și cuvintele noastre de apreciere, pentru tot ce ați săvârșit și ce înfăptuiți ca stareță a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Răciula.
În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi îmbelșugați cu daruri și binecuvântări cerești.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni