Multstimată doamnă Maria Lozovan,
Director adjunct al Centrului de Plasament Casa Copilului „Preafericitul Iosif”,
Astăzi fiind la popas aniversar, de viaţă, vreau să vă aduc din numele meu personal, cât şi a întregului orfelinat, cordiale şi călduroase cuvinte de sinceră felicitare, cu ocazia aniversării a 53 ani, de viaţă.
În această frumoasă zi deosebită şi semnificativă pentru dumnevoastră, vă doresc de la Dumnezeul cel Bun şi Milostiv, multă sănătate, succes, putere şi ajutor în activitatea dumnevoastră. Întrucât vă cunoaştem ca o distinsă doamnă cu suflet mare, plină de dragoste, bunăvoinţă, cumsecădenie şi dorinţă de a ajuta pe oricine; dragostea care aţi arătat-o în toţi aceşti ani, faţă de copiii asupriţi de soartă, ajutându-i şi sprijinindu-i ca o mamă iubitoare de fii, vă dorim, şi avem buna nădejde, că, şi în ceilalţi ani ai vieţii, pe care o să vi-i dăruiască Dumnezeu, vă vor caracteriza aceste frumoase calităţi
Vă dorim călătorie frumoasă prin anii vieţii, spre împărăţia Cerurilor. Pe treptele vieţii, Hristos să vă fie sprijin şi călăuză, iar dumnevoastră să-I fiţi Lui bucurie şi câştig. Toţi ceilalţi ani ai vieţii, pe care o să vi-i dăruiasă Dumnezeu, să fie plini cu binecuvântări cereşti, cu belşug, bucurii şi sănătate.
Să vă păzească Dumnezeu, întru Mulţi şi fericiţi ani, stimată Doamnă Maria
Cu alese gânduri de recunoştinţă, profundă preţuire şi dragoste creştinească
+ PETRU
Episcop de Ungheni şi Nisporeni