„…despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă,
ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde”
(1 Tesaloniceni 4, 13)
Înaltpreasfinţia Voastră,
îndoliată Obşte Monahală a Sfintei Mănăstirii Nicoreni,
Am fost îndureraţi de vestea trecerii la Domnul a Preacuviosului Părinte Arhimandrit, RAFAIL, cel care a fost stareţ al Mănăstiri „Sf. Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, Sfântă Mănăstire din cuprinsul Eparhiei de Centru.
Ne este cunoscut tuturor că pe parcursul vieţii sale pământeşti de 61 ani, în cei 32 de ani de slujire sacerdotală şi în anii de osteneală monahală, dar mai ales în cei aproape 28 de ani de stareţie a Sfintei Mănăstiri Nicoreni, Preacuviosul Părinte RAFAIL a fost ascultător de cuvântul Înaltpreasfinţiei Voastre, a fost exemplu viu de rugător, sfătuitor, sprijinător ajutător şi slujitor adevărat, fiind caracterizat astfel de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care a zis: „Viaţa i-a fost împodobită cu fapte, prin care i-a bucurat pe oameni şi pe Dumnezeu”.
Cunoaştem şi faptul că prin cuvintele şi exemplul vieţii sale, Părintele Arhimandrit RAFAIL, a adus pe mulţi la credinţă, a vindecat prin rugăciune durerea sufletească a multora, a sprijinit cu puterea cuvântului său pe mulţi ca să nu alunece în prăpastia deznădăjduirii, a călăuzit spre Dumnezeu prin sfat duhovnicesc copii, tineri şi vârsnici. De aceea şi înţelegem durerea sfâşiitoare ce există în inima fiilor duhovniceşti ai Preacuvioşiei Sale, care au fost oblăduiţi cu dragoste şi grijă părintească de Părintele RAFAIL.
Toate faptele Preacuvioşiei Sale sunt remarcabile, însă prin dorinţa şi dragostea sa de a redeschide şi apoi osteneala de a construi edificii impresionante în Mănăstirea Nicoreni, Părintele Arhimandrit RAFAIL, va rămâne în memoria colectivă a Bisericii Ortodoxe din Moldova ca un neobosit ostenitor pe ogorul Bisericii lui Hristos.
Avem neclintita încredere în Dumnezeu, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască” că cel pe care l-a luat la Sine – pe noul-adormit Arhimandrit RAFAIL – îl va aşeza „în corturile drepților” şi-l va odihni în veşnica fericire a raiului.
Vă asigurăm că obștile monahale din întreaga Episcopie de Ungheni şi Nisporeni îl va purta neîntrerup şi cu dragoste, prin pomenire, în sfintele rugăciuni şi dumnezeieştile Liturghii, pe adormitul întru Domnul, Arhimandritul RAFAIL.
Dumnezeu să-l așeze cu drepții! Veșnică lui pomenire!
Cu nădejde întru Hristos Cel înviat din morți,
† Petru,
Episcop de Ungheni și Nisporeni