Mesajul de condoleanțe al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat prot. Vasile EREMII și întregii familii, cu trecerea la cele veșnice a preotesei Viorica EREMII

Mult Stimate și Drag părinte Vasile EREMII, dimpreună cu întreaga familie îndoliată,
În aceste clipe de grea despărțire, când inima vă este revășită de trecerea din această viață a mult stimatei cucoane preotese Viorica EREMII, în duhul dragostei lui Hristos, venim cu acest mesaj de condoleanțe de a vă îmbărbăta duhovnicește, de a vă asigura de dragostea și prețuirea noastră, dar și de a elogia faptele cele creștinești a preotesei Viorica, pe care Dumnezeu Tatăl, în Atotșiința și prin voia Sa cea sfântă a hotărât să o i-a la El, după o perioadă îndelungată de suferință și boală trupească.
Desigur că în asemenea momente e greu de găsit cuvintele potrivite pentru a elogia toate meritele sale, ce le-a acumulat prin munca sa neobosită, pe parcursul celor aproape 61 de ani. Dar întrucât o cunoaștem pe preoteasa Viorica încă din anii de studenție, de la Seminarul Teologic din Odessa, pot mărturisi cu tărie și sinceritate că în toți ani vieții sale pământești, s-a evidențiat nu doar printr-o cumsecădenie rar întâlnită, dar mai ales printr-o bunătate și corectitudine spirituală, de asemenea foarte rar întâlnită. Or, prin aceasta, preoteasa Viorica și-a câștigat în mod cinstit printre toți cei ce au cunoscut-o, dar mai ales printre creștinii parohiei Sfinției Voastre, stima și respectul, dar și înalte aprecieri.
Credința în Dumnezeu și dragostea de cele sfinte i s-a înrădăcinat în suflet și inimă din minunata familie BIVOLARU, în care s-a născut și a crescut, O familie cu mare frică de Dumnezeu, formată din 10 copii – 6 fete, din care 3 preotese și 4 baieți, dintre care 2 preoți.
Credința în Dumnezeu și dragostea de cele sfinte, Preoteasa Viorica, dimpreună cu Sfinția Ta, părinte Vasile, le-ați implantat și la cei 4 copii minunați ai Dvs, doi băieți și două fete, dintre care un băiat este preot evlavios, sârguincios și respectat.
În mod deosebit vreau să remarc faptul că în nenumăratele întâlniri ce le-am avut cu Preoteasa Viorica, ori de câte ori ne întâlneam, mă impresiona evlavia și credința ei, frica de Dumnezeu și dragostea ce o avea față de noi, dar și de toți oamenii.
Preoteasa Viorica ne va rămâne în amintire ca un exemplu desăvârșit de femeie creștină, care și-a împlinit conștiincios și exemplar rolul de mamă grijulie, de soție iubitoare, de preoteasă evlavioasă și bunică plină de dragoste față de nepoți. Și nu greșim cu nimic dacă spunem că trăirea ei pământească a fost caracterizată de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Viaţa i-a fost împodobită cu fapte, prin care i-a bucurat pe oameni şi pe Dumnezeu”.
Avem neclintita încredere în Dumnezeu, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască” că cea pe care a luat-o la Sine – pe nou-adormita preoteasă Viorica – o va aşeaza „în corturile drepților” şi-o va odihni în veşnica fericire a raiului.
Această nădejde în mila lui Dumnezeu, că-i va ierta păcatele și-i va duce suflet în Împărăția Cerurilor, ne este fundamentată atât de viața ei plină de faptele credinței, dar și de răbdarea ce a avut-o în momentele de boală și suferință trupească. E uimitor și faptul că chiar și-n aceste ultime zile nu a vrut să încalce cu nimic rânduiala sfântului post, ținând și-n momentul bolii rânduiala postului mare.
Vă asigurăm că o vom purta neîntrerupt şi cu dragoste, prin pomenire, în sfintele rugăciuni şi dumnezeieştile Liturghii, pe adormita întru Domnul, Preoteasa Viorica EREMII.
Dumnezeu s-o așeze cu drepții în Împărăția Sa!
Veșnica ei pomenire!
Cu nădejde întru Hristos Cel înviat din morți,
† Petru,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni