Mult stimate Preacucernice Părinte Simion CULEAC,
În aceste clipe îndurerate pentru Sfinția Voastră, când prin rânduiala lui Dumnezeu, tatăl Dumneavoastră, NICOLAI, a trecut la cele veșnice, dorim să Vă adresăm condoleanțe, transmițându-Vă sincere gânduri de mângâiere duhovnicească și îmbărbătare creștinească, încredințându-Vă totodată de compasiune și rugăciuni pentru sufletul nou-adormitul robul lui Dumnezeu, Nicolai.
Cunoaștem faptul că tatăl Sfinției Voastre, Nicolai, deși viața i-a fost relativ scurtă, de doar 61 ani, totuși s-a dovedit a fi atât pentru familia sa, dar și pentru toți oamenii din satul de baștină, Toderești, raionul Ungheni, un om cu suflet mare și cu dăruire de sine, săritor la nevoie, un bun gospodar, un credincios râvnitor, cu o înţelegere profundă a rostului vieţii, răbdător în încercări şi suferinţe, dar și un exemplu de soț iubitor și tată grijuliu.
Un scriitor creștin spunea: „Un pom este cunoscut dacă e bun sau nu, după rodul său. Iar bunătatea și înțelepciunea omului o cunoști și o înțelegi, uitându-te la copiii pe care i-a născut și, cum i-a crescut și educat”. Or, robul lui Dumnezeu Nicolai a educat deosebit de bine, creștinește și moral 3 copii, dintre Sfinția Ta ai ajuns a fi preot. De aceea avem convingerea fermă că nu doar pentru Sfinția Voastră și îndoliata familie, dar și pentru toți oamenii ce l-au cunoscut, va rămâne un exemplu prin tot ce a făcut bun și frumos în toți cei 61 de ani ai vieții sale.