Preasfințite Stăpâne, PETRU, deși pentru majoritatea creștinilor data de 12 iulie a fiecărui an, prin cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, constituie un prilej de mare bucurie și sărbătoare, pentru noi – cler, cin monahal și credincioși – cei ce suntem păstoriți duhovnicește de Preasfinția Voastră, această sărbătoare are o semnificației aparte, întrucât în această zi Vă cinstiți Sfântul ocrotitor, Sfântul Apostol Petru, al cărui nume îl și purtați. Or, acest moment ne oferă, încă o dată în plus fericita ocazie de a Vă adresa, alese urări de sănătate, pace şi bucurii duhovnicești.
Mult stimate și iubitul nostru Stăpân,
Mulțimea lucrărilor înfăptuite de Preasfinția Voastră, cu tact pastoral și străduință arhierească, pe plan pastoral-misionar, social sau cultural, constituie o mărturie concretă a faptului că Dumnezeu Vă întărește, iar Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Vă sprijină în tot ce faceți, de dragul lui Dumnezeu și din grijă mântuitoare pentru turma cea cuvântătoare. Dar cu toate acestea, rugăm stăruitor pe Milostivul Dumnezeu, ca și de-acu-nainte, încă foarte, foarte mulți ani, să reverse asupra Preasfinţiei Voastre, harul cel întăritor, liniște sufletească, bucurie și pace duhovnicească.
Râvna misionară ce vă caracterizează, să Vă însoțească în lucrarea de arhipăstorire. Temperamentul viu și înflăcărat al Sfântului Apostol Petru, să-l aveți mereu la îndemână, pentru a ne putea călăuzi pașii vieții spre Hristos.
Vă dorim ca să ne fiți și mai departe, acel rugător fierbinte și păstor iubitor de suflete.
Vă rugăm, așadar, Preasfințite Stăpâne, să primiți din partea întregului cler, cin monahal și a credincioșilor din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, cele mai călduroase doriri de sănătate și de putere duhovnicească, pentru a duce mai departe, cu roade la fel de bogate, lucrarea de păstorire a turmei lui Hristos, asemenea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe care îi rugăm să Vă întărească și să Vă păzească ani îndelungați, aici pe pământ.
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfințite Stăpâne!
Cu fiască smerenie și deplină supunere, semnează,
Stareții și Starețele, Protopopii împreună cu tot clerul
și poporul drept credincios
din Episcopia de Ungheni și Nisporeni