Înaltpreasfințite Stăpâne PETRU, părinte al nostru duhovnicesc,
Măreața Sărbătoare mariologică, Adormirii Maicii Domnului, este o zi sfântă cu semnificații bogate și simbolistică teologică, pentru întreaga creștinătate. Însă pentru Înaltpreasfinția Voastră, dar prin urmare și pentru noi – cler, monahi și credincioși din Episcopia de Ungheni și Nisporeni – această sărbătoare are o importanță și conotație aparte, întrucât în această zi sfântă, Înaltpreasfinția Voastră ați fost hirotonit în treapta de Ieromonah.
De aceea și anul acesta, la fel ca de fiecare dată, cu prilejul împlinirii a 32 de ani de slujire la Sfântul Prestol, Vă aducem în dar, cu sinceritatea inimii și căldura sufletească cuvinte de felicitare și urări de bine.
Întâi de toate, îngăduiți-ne să menționăm că, dincolo de lucrările exterioare pe care le-ați înfăptuit în toți acești ani de slujire la Sfântul Prestol, cel mai adesea ați plecat urechea cugetului și a conștiinței la cuvintele profetului Moise, care a zis: „Ia aminte la tine însuți” (Ieșirea 23, 21). Astfel, permanent ați cercetat și ați împlinit voia lui Dumnezeu (Romani 12, 2).
De asemenea, ați urmat și împlinit prin slujire sacerdotală sfaturile și învățăturile Sfinților Părinți despre credinței, despre slujire, despre trăire duhovnicească. Harul primit la hirotonie în treapta de Ieromonah, Va fost întărire și ajutor de a Vă face pildă bună de urmat atât pentru slujitorii altarului, cât și pentru toți credincioșii.
Sutelor și miilor de creștini, ce V-au căutat să le spovediți, cerându-Vă sfatul duhovnicesc, le-ați fost, tot prin harul slujirii, izvor de mângâiere și ajutor, ce „de la Dumnezeu vine”.
Înaltpreasfințite Stăpâne, al nostru părinte duhovnicesc, sprijin, călăuzitor și îndreptător către calea mântuirii, la această sărbătoare semnificativă pentru Înaltpreasfinția Voastră, ne rugăm lui Dumnezeu ca să Vă dăruiască și-n continuare ani mulți întru slujire rodnică la Sfântul Prestol, la fel cum au fost și până în prezent.
Puterea și ajutorul de la Dumnezeu să fie nelipsite din viața Înaltpreasfinției Voastre, pentru a ne putea răbda, ajuta, îndrepta și mângâia duhovnicește încă mulți, mulți ani înainte.
Întru Mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Stăpâne PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni!!!
Cu dragoste fiască și pioase plecăciuni, semnează, slujitorii, monahii și credincioșii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni