Preacucernice părinte Nicolai,
În această zi deosebită pentru Sfinția Voastră, cu ocazia zilei de naștere, Vă exprim cele mai alese gânduri, însoțite de părintești binecuvântări. În ziua aniversării celor 70 de ani de viață, Vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală și misionară pe care o desfășurați.
Cunoscându-Vă încă din anii tinereţii mele, pe când erați paroh în satul Codreanca, raionul Străşeni, ca un preot cucernic și ascultător, un exemplu pentru multe familii creștine, ați îndeplinit cu succes toate binecuvântările și ascultările încredințate, iar pe lângă toate acestea găsiți timp să dați slavă lui Dumnezeu.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU
EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI