Preacuvioșia Voastră,
Preacuvioase Părinte Arhimandrit, KIRIL,
În această zi deosebită pentru Preacuvioșia Voastră, cu ocazia cinstirii Sfântului Ierarh Chiril al Alexandriei, al cărui nume îl purtați cu vrednicie din ziua călugăriei Preacuvioșiei Voastre, Vă adresăm cele mai alese gânduri, însoțite de părintești binecuvântări.
În ziua această zi binecuvântată, Vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală și misionară pe care o desfășurați cu mult devotament.
Prin activitatea și slujirea rodnică v-ați dovedit a fi un slujitor cucernic și ascultător, un exemplu de stareț, care îndepliniți cu succes toate binecuvântările și ascultările încredințate, iar pe lângă toate acestea găsiți timp să dați slavă lui Dumnezeu și să păstoriți turma monahală ce v-a fost încredințată, dar și să îndepliniți funcția de Președinte al Sectorului Eparhial Mănăstiri și Viață monahală.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, prin rugăciunea și mijlocirea Sfântului Ierarh Chiril al Alexandriei, să Vă dăruiască ani binecuvântaţi şi îmbelşugaţi cu multă sănătate sufletească şi trupească, pace, bucurii, sfinte împliniri și tărie duhovnicească.
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU
ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI