Preacucernicia Voastră,
Preacucernice părinte Alexandru,
În această zi deosebită și semnificativă pentru Sfinția Voastră, când sărbătoriți împlinirea a 60 ani de viață pământească, Vă adresez cele mai sincere și sufletești cuvinte de felicitare și urări de bine, însoțite de părintești binecuvântări arhierești.
Cunoscându-Vă de mulți ani, încă de când veneam ca un elev la biserica din satul Codreanca din raionul Străşeni, ținându-vă minte cât de frumos și clar citeați apostolul, apoi întâlnindu-vă ca un student sârguincios la Seminarul Teologic din Odesa, pot spune cu fermitate că v-ați remarcat prin bunătate, onestitate, credincioșie, omenie, tenacitate și alte calități umane, prin care ați câștigat în mod cinstit stima și respectul din partea enoriașilor și a tuturor celor care Vă cunosc, fapt pentru care și noi Vă apreciem profund.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.
Totodată, la această zi onomastică vă aducem și cuvinte de apreciere pentru toate lucrurile cele bune și sfinte ce le înfăptuiți de ani buni în lucrarea pastoral-misionară ce o desfășurați cu multă dragoste și credință în parohia „Sf. Ierarh Grigore Teologul” din s. Măcărești, dar și pentru împlinirea cu dragoste a ascultării de duhovnic al Protopopiatului Ungheni.
Aprecieri vă aducem și pentru faptul că dimpreună cu Stimata Doamnă Preoteasă Valentina, ați educat creștinește 6 copii, 3 băieți și 3 fete, care sunt cu credință și frică de Dumnezeu, făcându-vă prin aceasta și un exemplu pentru tate familiile creștine.
Preacucernice Părinte Alexandru,
Anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri. De asemenea, Vă mai doresc ca să rămâneți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovniceşte şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări în slujirea preoţească și activitatea de paroh al bisericii ce o păstoriţi exemplar.
Tot ce este rău, cum spune o rugăciune, „să vă ocolească”, iar tot ce este bun, frumos și creștinesc să umple anii vieții Sfinției Voastre.
Totodată Vă urăm ca anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.
Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze cu har, pace și sfinte bucurii, toate clipele vieții Sfinției Voastre.
La mulți și fericiți ani, Preacucernice Părinte Protoiereu Mitrofor, Alexandru BUZA!!!
Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,
+ PETRU
ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI