Mesaj de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat prot. Alexandru BUZA, parohul bisericii „Sf. Ierarh Grigore Teologul”, din s. Măcărești, r. Ungheni, cu ocazia împlinirii a 35 ani de preoție

Preacucernicia Voastră,

Preacucernice părinte Alexandru,

Cu ocazia împlinirii celor 35 ani de slujire preoţească, Vă adresez părinteşte cuvinte de felicitare şi urări de bine.

Vă dorim ca Bunul Dumnezeu, să Vă dăruiască şi-n continuare aceeaşi râvnă şi dragoste faţă de cele sfinte, de rugăciune şi de Sfintele Slujbe.

Ne rugăm ca Dumnezeu să Vă sprijine duhovniceşte în călătoria pământească, de a merge tot cu aceeaşi dragoste față de sfintele slujbe, cu jertfelnicie şi devotament pe drumul ce duce spre Hristos şi Împărăţia Sa.

Pacea sufletească şi Harul Duhului Sfânt, să fie darurile nelipsite din viaţa Sfinției Voastre.

Vă dorim să fiţi întărit de harul Duhului Sfânt pentru a călăuzi şi povăţui duhovniceşte credincioșii care vin pentru hrană duhovnicească și alinare sufletească în biserica „Sf. Irh. Grigore Teologul” din s. Măcărești r. Ungheni, pe care o păstoriți și unde înfăptuiți activități misionare, pastorale și sociale, spre folosul duhovnicesc și mângâierea sufletească a celor ce trec prin grele încercări de boală, fapt pentru care vă apreciem și ne exprimăm recunoștința pentru toată slujirea exemplară și jertfelnică.

În această atmosferă de sărbătoare, Vă dorim, ani binecuvântaţi şi slujire îmbelşugată și rodnică pe ogorul Bisericii Ortodoxe.

La mulți și fericiți ani, Preacucernice Părinte Protoiereu Mitrofor, Alexandru BUZA!!!

Cu arhiereşti binecuvântări şi dragoste părintească,

+ PETRU

ARHIEPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI