Mesaj de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Preotesei Olga CULEAC, cu ocazia aniversării a 40 ani de viață

Mult stimată și distinsă Dnă preoteasă Olga CULEAC,
Cu toată dragostea creștinească la acest popas aniversar deosebit din viața Dvs, cânt celebrați împlinirea a 40 ani de viață, vă aducem sincere cuvinte de felicitare și urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.

Vă dorim, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.

Cunoscându-vă de mult timp, mai ales din anii care ați fost colaboratoare a Centrului Eparhial din mun. Ungheni, pot afirm cu certitudine că, meritele Dvs, în parohie și în familie, alături de preacucernicul părinte Simion, sunt valoroase și constructive, fundamentate pe credință, iubire, corectitudine, disciplină și hărnicie.
Ați născut, și acum educați exemplar și creșteți 5 copii minunați, 4 fete şi un băiat, de care acum vă bucurați, culegându-vă frumoasele și bogatele roade ale educației ce ați implimentat-o în viața lor, prin rugăciune și îngenuncheri în fața lui Dumnezeu.
Talentul și darurile pe care le aveți de la Cel de Sus, să le înmulțiți și-ncontinuare, ca și până acum.
Toți anii pe care o să vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie toți binecuvântați de mâna Sa proniatoare și îmbelșugați cu sănătate, pace, har și bucurii.

Ne bucurăm duhovnicește că îi sunteți un sprijin de nădejde în lucrarea pastoral-misionară Protoiereului Simion CULEAC, în slujirea preoțească în cuprinsul parohiei „Sf. Proroc Ioan Botezătorul” din s. Pîrlița, rn. Ungheni. Apreciem și dragostea Dvs de sfintele slujbe, fiind prezentă ca și conducătoare a corului bisericesc, unde prin cântările liturgice dați slavă lui Dumnezeu.

Totodată ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfintele Slujbe și putere sufletească să sporiți duhovniceşte, iar anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri.

Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, iar anii vieții pe care o să Vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie trepte din scara ce să Vă ducă spre întâlnirea cu Hristos și dobândirea Împărăției Cerurilor.

Întru mulţi şi fericiţi ani, Mult Stimată Preoteasă OLGA!

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

† PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni