Mult Stimată Preoteasă Elena,
Împlinirea celor 50 de ani, pe care îi celebraţi astăzi, ne oferă prilejul de a Vă adresa părintește sincere felicitări şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.
La acest frumos popas aniversar, Vă dorim, alese urări de sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.
Ne bucurăm duhovnicește că îi sunteți un sprijin de nădejde în lucrarea pastoral-misionară Protoiereului Eugen URSU, parohul bisericii „Sf. Arhangheli Mhail și Gavriil” din s. Gherman, rn. Ungheni. Apreciem și dragostea Dvs de sfintele slujbe, fiind prezentă ca și conducătoare a corului bisericesc, unde prin cântările liturgice dați slavă lui Dumnezeu.
Totodată ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfintele Slujbe și putere sufletească să sporiți duhovniceşte, iar anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri.
Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, iar anii vieții pe care o să Vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie trepte din scara ce să Vă ducă spre întâlnirea cu Hristos și dobândirea Împărăției Cerurilor.
Întru mulţi şi fericiţi ani, Mult Stimată Preoteasă Elena!
Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,
† PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni