Mesaj de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat Ieromonahului SERAFIM (Novac), paroh al bisericii „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, cu împlinirea a 62 de ani de viață

Preacuvioase Părinte SERAFIM,

 

Ziua de naștere, pe care o celebraţi, ne oferă prilejul de a Vă adresa părintește, sincere felicitări şi urări de bine, însoțite de arhierești binecuvântări.

De aceea, cu ocazia împlinirii celor 62 de ani de viață pământească, Vă dorim sănătate sufletească și trupească, ajutor sfânt pe drumul mântuirii, credință statornică și dragoste curată către Dumnezeu, „Dătătorul a tot binele”.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, să Vă dăruiască și-n continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Slujire și ajutor în toate activitățile ce le înfăptuiți sârguincios în cadrul parohiei „Cuviosul Ambrozie de la Optina”, din satul Vărzărești, pe care ați întemeiat-o și o păstoriți exemplar.

De asemenea, Vă doresc ca să rămâneți mereu un înflăcărat slujitor al Bisericii lui Hristos, sporind duhovniceşte şi să perseverați în activitatea Sfinției Voastre, pentru a avea mari și frumoase realizări în plan spiritual și administrativ. Iar anii vieții să Vă fie îmbelşugați cu sfinte bucurii și cu duhovnicești împliniri.

Totodată, la acest popas aniversar ținem să vă aducem și cuvinte de înaltă apreciere, pentru prodigioasa activitate pastoral-misionară și slujirea bisericească ce o desfășurați cu dragoste și credință față de Dumnezeu și aproapele.

Bunul Dumnezeu să Vă înzestreze cu multă răbdare, putere și înțelepciune duhovnicească, pentru a fi întăriți spiritual în lucrările pastoral-misionară ce le veţi înfăptui și-n continuare în cadrul parohiei.

Anii vieții pe care o să Vi-i dăruiască Dumnezeu, să fie trepte din scara ce să Vă ducă la Hristos.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

 

Cu părintească dragoste în Hristos Domnul,

† PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni